2 Februarie 1987. O tragică întâmplare zguduia micul şi liniştitul cartier rezidenţial Buen Suceso din Rio de Janeiro. O persoană decisese să îşi pună punct final vieţii proprii aruncându-se în gol de la etajul şapte al complexului de apartamente în care locuia. Avea să se descopere ulterior că nefericitul se numea Carlos Jose Castilho, mai îi lipseau
câteva zile până la data în care ar fi împlinit 60 de ani, iar motivul tragicei decizii luate erau tot mai desele probleme matrimoniale. În acel doi februarie 1987, decidea să îşi motolească respectul şi onoarea pe care i-o purtau de decade întregi toţi suporterii clubului brazilian de fotbal Fluminense. Şi nu numai ei.

Însă fanii aveau să păstreze la loc de cinste respectul şi admiraţie purtate lui Castilho.
Aveau să pună arhipline tribunele stadionului Laranjeiras, pentru ca în mijlocul momentului
de reculegere, 50 000 de voci să strige la unison, repetând parcă spre infinit : " San Cstilho,
San Castilho".



Cine este Jose Carlos Castilho? Jose Carlos Castilho este unul dintre foştii mari portari ai Brazilei. Campion in prima ligă braziliană cu Fluminense în perioada 1950-1960. Portar
al naţionalei carioca la patru campionate mondiale consecutive între anii 1950 şi 1962. Dintre cele 702 partide disputate în tricoul celor de la Fluminense a reuşit ca în 252 dintre ele să păstreze plasa porţii nemişcată.

Ceea ce puţină lume cunoştea însă în acele vremuri era faptul că Jose Castilho era daltonist. Se confunda în momentul în care trebuia să distingă culorile roşu şi verde, exact culorile echipei din care făcea parte. Mari probleme de vedere îi erau deasemenea cauzate şi dacă lumina sub care se disputa respectivul meci nu era suficient de intensă. O zi noroasă spre exemplu şi Castilho trecea printr-un adevărat calvar. Tocmai din aceste motive paradele lui Castiho erau considerate adevărate miracole de către suporterii lui Fluminense. Reflexele sale extrordinare puneau în contradicţie şi cele mai elementare legi ale logicii sau ale oftamologiei. Pentru cei din tribună el era Sfântul. San Castilho.

Miracolul nu era complet însă. Specialist în provocarea logicii, Castilho avea să mai doboare
încă o dată barierele acesteia, lăsând în urmă o emoţionantă dovadă a sacrificiului şi devotamentului faţă de propriul club. Cei de la Fluminense erau implicaţi în lupta pentru titlul
din prima ligă braziliană iar el trecea prin momente grele. Suferise nu mai puţin de cinci
fracturi consecutive la degetul mijlociu al mâinii stângi, iar durerile deveniseră insuportabile.
Medicul îl linişti sfâtuindu-l însă să recurgă la un tratament anti-inflamatoriu cât mai repede posibil. Problema lui Castilho era cu totul alta însă. În cazul în care ar fi urmat indicaţiile doctorului, ar fi pierdut cel puţin cinci meciuri absolut decisive pentru cei de la Fluminense în lupta dusă pentru cucerirea titlului.

"- Nu mă pot supune unui tratament atât de îndelungat acum. Echipa are nevoie de mine- avea să spună frustrat Castilho - Nu există altă metodă mai rapidă care să soluţioneze problema şi care să îmi permită să joc? Orice".

Sătul de insistenţa şi încăpăţânarea jcătorului, medicul avea să îi propunea alternativa
finală:

"-Este o singură metodă mai rapidă care rezolvă problema. Amputarea."

Ziua următoare,după 24 de ore de cruntă suferinţă, rezistând durerii provocate de operaţie
şi de efectele sale secundare, Castilho se întorcea la antrenamentele echipei. Portarul cu nouă
degete la mâini cucerea definitiv tribuna stadionului. Cu un deget lipsă avea să apere
nu mai puţin de şase penalty-uri într-o singură ediţie de campionat.

Castilho nu a dezvăluit niciodată secretul său. Nimeni nu a aflat niciodată cum de o
persoane cu grave probleme de vedere reuşea să planeze către mingi imposibil de parat
pentru mulţi alţi portari. Secretul avea să se prăbuşească o dată cu el în acel fatal zbor
din data de 2 februarie 1987, pentru ca "torcida" de la Fluminense să îl ridice spre memoria fotbalului, onorând un om care a dat, la propriu, tot ce avea de dat echipei sale. Chiar şi o mică parte din trupul său.

În faţa stadionului Laranjeiras se află un bust. Dedesubt, inscripţionate pe o placă, se pot
citi următoarele: " În memoria lui San Castilho, Sfântul lui Flu".

Citește mai departe...

Universitatea Craiova-Steaua 1-2. Un prim gol marcat din off-side. Treabă de arbitru. Perfect îndeplinită. Da. Ăsta e rolul arbitrului român. Acela de a fi inamicul public numărul 1. Este unica unanimitate din fotbal : toată lumea înjură arbitrul. Mereu fluierat, niciodată aplaudat.

Arbitrul este arbitrar prin definiţie. Este tiranul ce îşi exercită dictatura fară a face posibilă opoziţia ( cel puţin atât timp cât nu este atacat cu brichete ). Cu fluierul în gură, arbitrul dirijează destine validând sau anulând goluri. Cu cartonaşul în mână, arbitrul dă sentinţa: galbenul pedepseşte păcătosul obligându-l să se căiască, roşul trimite direct în exil.

El este mereu prezent. Aleargă fără pauză printre cei 22 de jucători, iar ca recompensă pentru atât sacrificiu mulţimea îi cere capul. Dacă mingea se loveşte accidental de el, tribuna îi aduce aminte de biata lui mamă.

Rar, foarte rar ia vreo decizie care să coincidă cu dorinţa tribunei şi nici chiar atunci nu reuşeşte să îşi probeze inocenţa. Învinşii pierd din cauza lui, învigătorii câştigă trecând peste potrivnicile sale decizii. Suporterii ar fi nevoiţi să inventeze oameni ca Balaj, Tudor sau Deaconu dacă ei nu ar exista. Cu căt arbitrul este urât mai puternic, cu atât mai mare este nevoie de prezenţa lui.

Zeci de ani de zile arbitrul a purtat doliu. Pentru cine? Pentru el. Acum disimulează diferite culori. Iar arbitrajul nu mai este ce a fost. S-a trecut de la catalogarea de "simple greşeli" la desfăşurarea unor teze mai complicate decât sacra concepţie a pruncului Isus pentru a justifica eroarea unui arbitru.

Adevărul este uşor de dedus. Arbitrul nu posedă nici genialitatea lui Einstein, nici subtilul lui Freud, capacităţile miraculoase ale vreunui sfânt sau înţelepciunea lui Gandhi. Este un om. Un păcătos. La fel de apropiat de ispită precum Adam. Sau Becali.....sau Paszkany...sau Borcea....Copos....

Adaptare după un fragment din cartea “Fotbal, lumini şi umbre” de Eduardo Galeano.
.

Citește mai departe...

Citește mai departe...

VfL Bochum - MSV Duisburg 26.4.2008 - MyVideo

Citește mai departe...

Mulţi dintre microbiştii români duc dorul fotbalului pur şi deplâng dispariţia spectacolului din liga internă de fotbal. Pentru a contracara efectele deprimante ale acestei stări de fapt, se apelează de multe ori la imaginaţie pentru a face faţă plictiselii din marea majoritate a partidelor disputate in campionat sau la telecomandă preferând ca susbtitut fotbalul jucat dincolo de graniţe.


Aşa că ne-am gândit că puţin ajutor din parte noastră nu ar strica. Doamnelor şi domnilor vă prezentămîn ordinea aproximativă a numerelor de pe tricou naţionala de fotbal a ROMÂNIHEI !!!

De AICI

Citește mai departe...

1 iulie 1987. Zi marcată cu foc în istoria fotbalului francez. Nu. Nu vă grăbiţi să daţi pasul înapoi pentru că ceea ce urmează este o lecţie despre transformarea unui club fără istorie într-un club care domină fotbalul francez de ani buni de zile. Acea zi avea să fie ziua înscăunarii lui monsiuer Aulas drept preşedinte al clubului Olympique Lyon.

În acele vremuri, Lyonul era considerat doar un cartier fotbalistic în apropiere de Saint-Ettiene, oraş a cărei echipă câştigase deja zece titluri naţionale, în timp ce vecinii de la Olimpique Lyon se tot zbăteau de vreo şase ani prin divizia secundă franceză. Asta era starea lucrurilor găsită în acel moment de Jean Michel Aulas. În sala de trofee, zăceau stinghere trei cupe ale Franţei.

Jean Michel Aulas sosea la O.L. după ce ocupase un post de conducere în echipa condusă la O. Marseille de către viitorul " puşcăriaş" Bernard Tapie. În ziua prezentării sale, Aulas ( fost jucător de handbal ) anunţa că vrea să transforme echipa oraşului într-unul din granzii Europei. Bineînţeles că nimeni nu a dat doi bani pe vorbele sale. Echipa nici măcar nu juca în prima ligă franceză, iar capac la toate mai punea şi o datorie de 15 milioane de euro. Deşi CEGID, compania sa software, era în plină efervescenţă economică, nu puţini erau aceia care priveau sceptic sosirea sa la cârma clubului. Însă Aulas a începu să transfere cunoştinţele sale în domeniul gestionării de companii către clubul căruia recent îi preluase frâiele. A început prin a impune brandul "OL" cu scopul de întări identitatea clubului până în punctul în care în prezent există lanţuri de cafeterii, saloane de cosmetică sau de taxiuri ce poartă stema şi numele clubului. Reuşea să atragă spre echipă suporterii unui oraş burghez care niciodată nu dovedise un grad prea mare de afecţiune faţă de echipa locală. Preluase un club cu doar patru angajaţi, pentru ca în prezent numărul lor să fie în jurul a 150 de persoane ce lucrează în interiorul unui holding ce controlează clubul în sine plus alte opt companii-filiale.

Aulas a avut clară din start strategia pe care trebuia să o urmeze pentru a reuşi să ducă pe calea cea bună proiectul promis la instalare. Dorea ca clubul să intre pe mîinile "oamenilor din casă", oameni implicaţi nu numai cu mintea ci şi cu sufletul. Şi-a depus încrederea în fostul atacant al echipei Bernard Lacombe căruia îi încredinţa tot ce avea legătură cu parcela pur sportivă, reuşind astfel monteze cei doi piloni principali pe care se bazează în prezent toată structura clubului : o excelentă pepinieră de tinere talente şi o bună planificare a transferurilor. Pepiniera(spre deosebire de modelul Ajax unde sunt selecţionate tinere talente de pe întreg mapamondul, la Lyon echipele de juniori sunt alcătuite în exclusivitate din jucători francezi ) a funcţionat la parametrii maximi scoţând pentru echipa mare jucători de excepţie: Clerc, Berthod, Ben Arfa sau Benzema sunt doar unii dintre cei care au ieşit din "Manufacturile Lyonnais".

În ceea ce priveşte transferurile, Aulas avea să construiască una dintre cele mai bune reţele de scouteri din lume. Tot ceea ce iese în evidenţă este sub control. Când vine vorba de vândut întrebările ar trebuie puse unor cluburi ca Real Madrid, Chelsea sau Barcelona. Aulas vinde doar un jucător important pe sezon, iar preţul îl fixează el. Nici un euro mai puţin, iar înainte de a îl vinde are deja pe masă contractele a cel puţin doi noi jucători care să îl inlocuiască pe cel plecat. Vinde pe 40 de milioane ceva ce l-a costat 3. Şi asta este ceea ce îi deosebeşte pe cei de la O.L de marile cluburi ale Europei, o Europă care an de an suspină după jucători forjaţi în echipa lui Aulas.

Se apropie sfârşitul campionatului şi în Franţa. Mai sunt patru etape de disputat iar O.L se apropie şi ei de cel de-al şaptelea titlu consecutiv câştigat. Pe agenda tuturor granzilor europeni sunt subliniate nume ca Ben Arfa sau Benzema. Însă nici unul dintre aceşti granzi nu au trecut în agenda de transferuri cel mai bun om al acestei echipe. Dacă întrebarea ar fi : Pe cine ai transfera de la Olimpique Lyon?,răspunsul meu ar fi simplu : Jean Michel Aulas.

Citește mai departe...

FC Brasov si Razvan Lucescu. Impreuna.

Citește mai departe...

Nu e aşa? Nu e aşa că e frustrant când indiferent de ceea ce incerci să joci pe teren eşti apostrofat pentru un incident care nu l-ai provocat tu? Faptul că fotbalul românesc s-a rupt în două curente : unul care incearcă în pofida repulsiei faţă de propriul patron şi a manierei sale de a conduce clubul Steaua, să apere blazonul clubului din Ghencea şi unul care nu mai face diferenţa între Gigi Becali şi fotbaliştii stelişti ieşiţi pe gazon să joace fotbalul aplicat de către Marius Lăcătuş.

Probabil că dacă Lovin nu s-ar fi dat de ceasul morţii pe lângă arbitru pentru ca acesta să întrerupă meciul, iar dacă fotbaliştii stelişti ar fi părăsit la pas rar, "decent", gazonul stadionului

Giuleşti, Goian nu ar fi simţit acum acest sentiment de adversitate pe stadioanele ţării. Mai mult, cred că sentimentul de frustrare cuprinde şi sectorul suporterilor stelişti cărora vrând-nevrând le-a fost indusă această stare de nesiguranţă tocmai de către jocul prestat de echipă.

Citește mai departe...

Ce este mai sus a apărut pe site-ul Prosport. Mai jos ceea ce chiar a spus Eto.o. Ok. Să spunem că nu a fost cu intenţie, că gradul de cunoaştere a limbii spaniole de către domnul Vlad Economu nu este atât de dezvoltat pentru a traduce corect " Voi ieşi pe teren pregătit 3000%", cam asta a spus Eto.o de fapt. Înainte de a face o mămăligă pune şi apă în ceaun coane Econoame !

Din alt topic, însă cam ăsta este adevărul dacă facem o caracterizare a presei romanesti sportive. Un comentariu lasat pe blogul lui Buzarin.

Citește mai departe...

După tragerea la sorţi a semifinalelor Champions League, unul dintre cei mai bucuroşi oameni de pe planetă a fost Eric Antequera. Cine este Eric Antequera?

Este un catalan născut în cartierul Horta din Barcelona. Angajat al unei companii ce se ocupă cu producerea de programe informatice, Eric este unul dintre cei mai pătimaşi fani Manchester United de pe întreg mapamondul. Iubeşte Barcelona, însă pasiunea pentru United depăşeşte cu mult orice nivel de simpatie pentru echipa ce îi reprezintă oraşul în care s-a născut.

"Cantona a schimbat United-ul. Nu aveau nimic şi datorită lui au început să câştige totul. Euspun mereu că Ferguson este acum un antrenor mare din cauza lui Cantona" este curioasa reflexie a acestui catalan, fan Manchester United până în măduva oaselor. Pereţii camerei sale sunt acoperiţi de tricouri dedicate, fulare şi steaguri ale echipei engleze. Într-un colţ este amenajat u altar ce aduce ofrandă legendare echipe care pe 6 februarie 1958 avea să fie decimată în tragicul accident de la Munchen. Un ceas oprit la ora accidentului, un bilet de intrare la meciul Steaua Roşie Blegrad - Manchester United, partidă de la care se întorcea echipa în momentul fatidicului accident şi unicat, meniul semnat de către toţi componenţi acelui lot la ultima cină servită împreună.

"Pentru United am făcut multe nebunii şi probabil că voi face şi mai multe pe viitor" spune catalanul în interviul inclus într-un amplu material despre el apărut marţi în ediţia tipărită a cotidianului sportiv spaniol Marca. " La doar 14 ani, am stat la coadă peste 18 ore pentru a putea prinde bilete la finala de Champions League din 1999. Deşi ştiam că este periculos, m-am dus singur la meci, fără ca părinţii să ştie".

"De multe ori, ies de la servici şi spontan, fără a sta mult pe gânduri, plec spre aeroport, cumpăr bilete de avion şi zbor către Manchester pentru a vedea partidele de Premier League disputate de către United. Imediat după meci, revin în Barcelona pentru ca dimineaţă să ma întorc la slujbă. Numai în acest început de an am făcut deplasarea de patru ori".

Eric nu are de gând să piardă nici una dintre cele două meciuri ale semifinalei dintre Barcelona şi Manchester. Deseară va fi pe Camp Nou pentru a îşi vedea diavolii roşii live. Este ciudat din partea unui catalan get-beget să auzi următoarele cuvinte: " De la Barcelona cel mai mult mi-e teamă de Henry. Mai mult chiar şi decât de Messi. Lui Henry i-au priit mereu meciurile contra United-ului în perioada jucată la Arsenal".

După turul de pe Camp Nou, Eric va face prezenţa şi pe Old Trafford pentru a vedea meciul decisiv."M-a costat 250 de euro obţinerea biletului, însă mai contează?".

Recunoaşte însă că îi va fi greu sa ajungă la finala disputată în Moscova în eventualitatea unei calificări a celor de la Man. United. "Biletele au fost repartizate prin tragere la sorţi şi nu prea am avut noroc. Va fi complicat să obţin unul. Cu mai mult de o lună înainte de disputarea finalei de la Moscova preţul pe piaţa internaută al unei singure intrări la meci a sărit de 3000 euro".

Eric nu va rata totuşi meciul din această seară de pe Camp Nou, sanctuarul în care United a câştigat ultima sa Ligă a Campionilor în urmă cu nouă ani. Straniu. Adversarii englezilor vor fi de această dată chiar proprietarii stadionului, iar unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai lor aflaţi în tribune va fi un catalan.

Citește mai departe...

Citește mai departe...

Manchester United se va intoarce miercuri pe stadionul unde avea să câtige ce-a de-a doua sa Ligă a Campionilor în acel excepţional an al triplei : 1999. Aproape nouă ani după, lucrurile s-au schimbat mult la Barcelona, mai puţin la United care încă îi mai au printre titulari pe Paul Scholes, Ryan Giggs şi Wes Brown. Alex Ferguson încă mai este pe banca tehnică.
De nouă ani nu s-au mai văzut la faţă cele două echipe. Englezii ajung pe Camp Nou drept favoriţii, ceva de negândit până cu ceva vreme în urmă.

Suporterii lui United îşi mai amintesc încă acea baie de goluri administrată de Barcelona lui Cruyff în sezonul 1994-1995.Barcelona şi Manchester United se întâlneau în ligă într-un sezon în care spaniolii începeau suferind după ce pierduseră finala din 1994 in faţa Milanului. Una dintre ultimele mari nopţi ale acelei echipe construite de Johann Cruyff, "El Dream Team", avea să se petreacă pe Nou Camp şi în faţa celor de la United. Ferguson şi echipa sa tăvăleau tot în Premier League şi era un dintre echipele la modă pe continentul european. Cu toate astea, United dezamăgea de fiecare dată când ieşea de pe Old Trafford. Barcelona avea să câştige cu 4-0, deşi trebuie spus că pentru englezii nu au putut juca nici Cantona, nici Peter Schmeichel, cei mai buni jucători ai acelui lot. Se simţea în Ferguson-ul acelor vremuri multă teamă în momentul în care ieşea să joace în Europa. Manchester şi mai mult ca oricine atrenorul lor, aveau să înveţe multe din acel meci.

Miercuri putem asista la scufundarea definitivă a Barcelonei. Cel mai bun scenariu imposibil pentru un United dacă vrea să demonstreze că este cea mai bună echipă de pe planetă la ora actuală şi noua regină a Europei.

Barcelona - Manchester United live AICI, miercuri 21:45, ( 20:45 CET )

Citește mai departe...

Scrisoare deschisă a clubului CFR Cluj:
.
“Stimate domn Mititelu. Vă adresam urmatoarea scrisoare în care vom încerca să punctăm succint, decent şi corect, sperăm, motivele generale pentru care credem că nu este nevoie de scuze pentru a vă convinge că este de datoria dumneavoastră să apăraţi fotbalul, nu să îl folosiţi drept armă de şantaj.

- Nu ne gândim să ne cerem scuze doar pentru că avem două ultime sezoane bune.

- Nu ne gândim să ne cerem scuze, având convingerea că absolut toţi suporterii au dreptul de a râde, de a plânge, de a tacea sau de a cânta. Inclusiv cei ai UniversităţiiCraiova.

-Dacă într-o bună zi ne vom reîntoarce în Divizia B, vom privi mândri în urmă, orgolioşi de ceea ce am reuşit să facem sau am fost pe punctul de a reuşi. Fără a cere socoteală nimănui pentru piedicile puse. ( Respectăm fiinţa umană şi credem că greşelile sunt o apariţie inevitabilă într-o lume a fotbalului supusă unei presiuni tot mai mari. Alexandru Tudor este un exemplu ).

- Am fost trişti la fel ca majoritatea iubitorilor de fotbal din România în ziua în careSteaua a pierdut finala Cupei Campionilor din 1989 în faţa Milanului. Asta dupa ce in urma cu doi ani ne bucurasem la penalty-urile apărate de Duckadam..

- Celor care susţin CFR Cluj le mulţumim, pe restul îi respectăm..

- În cazul în care veţi considera drept insuficiente aceste rânduri scrise mai sus, clubul CFR Cluj transmite un mesaj tuturor suporterilor săi : Pentru a şti încotro ne îndreptăm, nu trebuie să uităm de unde venim “..

Ora 5.00 dimineaţa. Respectivele rânduri de mai sus au fost găsite scrise pe o hârtie mototolită ce era purtată de curentul de aer lăsat în urmă de o maşină a salubrităţii clujene.

Citește mai departe...

Nu. Nu este un joc de cuvinte. Chiar asa se numeste prima echipă de fotbal formată exclusiv din jucători pitici. " Giganţii Nordului". Asa se numesc. Vor chiar să treacă la profesionism. Unde se putea întâmpla acest lucru dacă nu în ţara fotbalului-pe-pâine, Brazilia?

Atât de serioasă e treaba încât băieţii respectivi dispun de echipament, un autocar cu care se deplasează si chiar semnează autografe. Uite aşa ne dăm seama că chestia aia cu "fotbalul nu are frontiere şi nici limite" nu este doar o utopie. Cu determinare şi iluzie se pot depăşi multe din barierele fizice, asta încearcă să demonstreze "Gigantes Do Norte", echipă ai cărei jucători nu depăşesc în înălţime 1,40m, media fiind de 1,21m, cel mai scund dintre ei măsurând numai 99 de cm.

Primul lor meci disputat în urmă cu aproximativ patru luni de zile în faţa unei echipe de juniori a fost câştigat cu scorul de 8-1 în faţa a nu mai puţin de 3000 de spectatori. Au urmat alte succese şi s-a trecut de la ceea ce iniţial s-a vrut a fi o încercare de integrare în societate a acestei categorii sociale într-o reţetă de succes şi faimă pe plan internaţional.

Vedeta echipei nu este altul decât Wagner Love, o sosie în miniatură a jucătorului brazilian de la Cska Moscova, jucător care în viaţa de zi cu zi îşi câştigă existenţa făcând jonglerii pentru o sumă ce se cifreză în jurul a 25 de dolari strânşi zilnic pe străzile oraşului Belem, locul de reşedinţă al ineditei echipe.

" Giganţi" nu doar cu numele, ci şi cu spiritul. O oglindă în care să privim cei care ne credem mult prea "mari".

Totusi, hai sa ni-l imaginam pe Dorin Goian facand marcaj la acest mini-star in momentul executarii cornerelor.

Citește mai departe...

Citește mai departe...

Steaua si CFR Cluj marcheaza diferenta intr-un campionat asupra caruia planeaza suspiciunile unei acute lipse de corectitudine si profesionalism. Imi promisesem ca nu voi mai scrie pe acest blog despre liga interna, atat timp cat va persista acest iz de gangsterism si barfa de cea mai joasa speta. Am avut insa "nefericita" inspiratie de a urmari meciul Otelul - Steaua. Ma intrebam pe finalul meciului urmarind cum mingea era bubuita de catre jucatorii stelisti, in incercarea de a pastra rezultatul : Pentru asta atat zgomot, pentru asta atati bani? Pentru a ajunge in acelasi loc din care am plecat?

Va mai amintiti? Steaua incepea campionatul dand mai multa importanta schimbarilor de antrenori decat incorporarii de jucatori cu adevarat utili echipei. CFR Cluj cheltuia un sac de bani pentru a aduce o stiva de fotbalisti dintre care, unii au sfarsit in acelasi peisaj anonim din care sosisera de aceasta data pictat in stil mioritic, in timp ce altii au terminat prin a se integra perfect in debandada numita Liga I Burger. Ambele echipe, fiecare pe propriul nivel competitional, s-au vazut ajunse la limita posibilitatilor tehnice, fizice si psihice in momentul in care au iesit sa apere prestigiul national in Europa.

Bucuria unui titlu cucerit nu va reusi sa stearga cu buretele lipsa talentului necesar in incercarea de a face marii provovocari numite Champions League. Lipseste fotbalistul vedeta, cel care sa ridice presiunea de pe umerii coechipierilor si care sa elibereze spectacolul. Fotbalistul care joaca fotbal si ii face pe altii sa joace, intareste autorespectul propriului club, provoaca respectul rivalilor si aprinde televizoarele unei Romanii intregi.

Atunci va fi eliberat fotbalul romanesc. In momentul in care cel care va apasa butoanele telecomenzii nu o va face pentru a vedea daca se simte mirosul unui blat, ci pentru a vedea driblinguri, faze si goluri de exceptie.

Citește mai departe...

Recentul Manchester United - Arsenal a lăsat în urmă alături de un spectacol total pe gazon şi în tribună, un moment pe cât de spectaculos şi curios pe atât de controversat. Minutul 93 al meciului, la scorul de 2-1 pentru United, lui Cristiano Ronaldo i se năzare să facă floricele pe teren. Este pedepsit. Cam la fel făcuse şi colegul Nani într-un anterior Manchester United - Arsenal la scorul de 4-0 pentru echipa sa.

Între timp în Anglia părerile s-au împărţit cu privire la acţiunile de acest gen, unii catalogându-le drept incitare la violenţă, alţii condamnând atacurile dure la adresa jucătorilor tehnici şi caracterizându-le drept o încercare de îngropare a ceea ce a mai rămas frumos în fotbal.
Ceva similar se întâmpla cu ceva timp în urmă în ţara lui "Joga-Bonito". Un puşti pe nume Kerlon inventa "Foquinha". Despre ce este vorba vă veţi edifica în clipul video. Partea mai dură vine în momentul în care fundaşii adverşi se enervează. Curios este faptul că la momentul respectiv presa braziliană şi chiar selecţionerul Carlos Dunga au condamnat respectivul giumbuşluc cu mingea, considerându-l la unison drept provocare şi încercare de umilire a adversarului.

De unde vin aceste reacţii ciudate tocmai în patria fotbalului spectacol? Ei bine, în Braziliaeste considerat imoral faptul ca un jucător să facă floricele de acest gen pe final de partidă atât timp căt echipa sa este în avantaj . Ciudat sau nu, este o regulă nescrisă în fotbalul brazilian.Totuşi, agresorului lui Kerlon ( cel care în al doilea videoclip îl pune la pământ în marginea laterală a careului ), federaţia braziliană i-a dictat o suspendare de nu mai puţin de 4 ( patru ) luni de zile iar clubului la care activa i-a suspendat terenul pentru o etapă. S-a considerat, trecându-se peste legile nescrise, că nu pot fi cenzurate excesele de abilitate şi imaginaţie într-o lume a fotbalului dominată tot mai mult de controlul tactic, forţă şi putere.

Cristiano Ronaldo si Nani

Kerlon ...o data

Kerlon....de doua ori....si zbang..

Citește mai departe...

Dau sens noului concept oferit online de către Gazeta Sporturilor şi "răsfoiesc" ştirile apărute pe site. Contra joacă azi finala Cupei Spaniei. Mă gândeam că poate o să găsesc ceva despre el. În presa spaniolă era normal să găsesc. Nu am găsit pe GSP nimic despre Cosmin, însă am găsit ceva despre FC. Brasov. O preluare din presa britanică. Însă nu este o ştire prea pozitivă. Ceva legat de o contraperformanţă din trecut a Steagului Roşu. Bun. Promovăm ori de câte ori cei din afară ne fac de cacao. Pentru ca după aceeasă ne simţim nedreptăţiţi, chiar jigniţi. Că aia occidentalii nu ştiu să vorbească decât urât de noi.
Contraexemplu.

1) Fără prea multe cuvinte. Ziarul sportiv Marca publică pe pagini întregi despre România.De bine chiar. "PIRANHA GALBENĂ".

2) Aceiaşi gazetari de la Marca au scos încă de acum câteva luni un excepţional din punct de vedere calitativ, atât al calităţii hărtiei cât şi al calităţii articolelor, un supliment în 148 de pagini dedicat Campionatului European.

Deci fără prea multe adăugiri, pentru a nu fi acuzat iarăşi de atac la adresa presei româneşti,imagini mai jos. Persistă totuşi întrebarea: La ei de ce se face gazetărie sportivă?

Citește mai departe...

Ajungi în Getafe şi ai impresia că te-ai întors în România. Un orăşel mic, aglomerat în partea centrală, înşirat în laterale de boom-ul imobiliar care a explodat în Spania cu ceva ani în urmă şi care acum face să se vorbească cu teamă despre o previzibilă criză. Orăşel, orăşel, însă un orăşel în care ajunge metroul venind tocmai din Madrid, cu un sistem de transport în comun de nota 10. Românii sunt prezenţi şi aici. O comunitate destul de numeroasă. De ea se ocupă însă jurnalele de ştiri ale televiziunilor din ţară. Atunci când se întâmplă ceva întâmplări nefericite, desigur.

Ajung în apropierea stadionului Coliseum Alfonso Perez. Câteva zeci de metri despart barul stadionului de scara ce duce spre vestiarul echipei locale. Acest loc este un gen spaţiu comun între fotbalişti şi localnici în care se împarte ceva mai mult decât simplul spaţiu fizic.Doar pentru asta şi îţi dai seama deja că ceva diferit se întâmplă la Getafe. Majoritatea echipelor,o dată cu trecerea anilor, s-au izolat într-o conservă tot mai presată. Se caută liniştea departe de ochii publici, lăsând conducătorii să bolborosească multe şi nevrute, în timp ce jucătorii se antrenează în adevărate fortăreţe. Îmi amintesc din copilărie cum prin parcurile şi pieţele din centrul oraşului aveau loc adevărate reuniuni, unde în faţa cutiilor de table sau şah se porneau adevăratele procese ale etapei. În Getafe încă se mai întâmplă aşa ceva. La fel ca în amintirile mele, mulţi dintre aceşti chibiţi îşi cunosc personal fotbaliştii, pentru ca aceştia să îi cunoască la rândul lor pe mulţi dintre ei. E un orăşel mic. Stadionul nu a fost niciodată plin.

Atmosfera familistă care o respiri în jurul stadionului îţi explică multe. Toţi cei care sunt transferaţi la club se acomodează foarte repede, timpul de adaptare este redus. Suucesul Getafe se bazează pe linişte, lipsa presiunii puse de propiul public, ( nu se uită că doar cu ceva ani în urmă, echipa se zbătea prin categoriile înferioare) şi pe faptul că jucătorii veniţi vor să îşi facă un nume în lumea fotbalului. Este o mentalitate care îi cere fiecărui nou sosit ca el să fie cel ce se adaptează. Fie el jucător, fie el antrenor. Nu se întâmplă ca la alte cluburi, unde trebuiesc făcute rectificări în funcţie de antrenorul sosit sau de profilul noilor vedete cumpărate.

La Getafe nu sunt transferate vedete. Până şi antrenorii sunt aleşi dintre cei cu foame de rezultate. Primul ales a fost Quique Sanchez Flores, cel care avea în C.V-ul personal doar voiaje cu o echipă de copii a celor de la Real Madrid. Primul sezon în Primera Division avea să fie mai mult decât acceptabil pentru Getafe. Locul 13, 47 de puncte, zece mai multe decât ultimul loc retrogradabil. O performanţă pentru un club pentru prima oară promovat în Primera Division. Se întâmpla în anul 2003. Printre eroii de atunci, Gică Craioveanu.

După Quique Sanchez Flores au urmat pe banca tehnică, Bernd Schuster ( acum la Real Madrid ) şi Michael Laudrup. În pofida schimbărilor de antrenor a rămas aceeaşi filozofie, aceleaşi idei şi maniere de a juca fotbal. Secvenţele s-au derulat aproape perfect. Flores a indus soliditate defensivă, ceva absolut necesar pentru a nu plăti cu inocenţa noilor promovaţi. Aşa a fost nivelat drumul pentru Schuster care a avut posibilitatea de a desena frumos pe gazon. Laudrup a mai făcut un pas în faţă : jocul rapid în jumătatea adversă. Printre eroii de acum, Cosmin Contra ( în curând un material in exclusivitate despre Guriţă ).

Jucătorii? Getafe s-a transformat într-o trambulină pentru juniorii ejectaţi de echipe precum Real Madrid, Barcelona, Valencia sau Atletico Madrid. An de an, echipele-mamă bocesc după odraslele pierdute încercând recuperarea lor. An de an, jumătate de echipă dispare spre echipele mai potente din punct de vedere financiar din Primera. An de an se găsesc înlocuitori care să se alăture celor rămaşi. Granero, De la Red, Albin sau Licht alături de cei din garda veche, Casquero, Contra sau Cotello sunt doar câteva din numele care în prezentul sezon au dus Getafe pe un nivel la care nici cei mai optimişti fani nu îl visau. La sfârşitul sezonului, probabil că mulţi dintre componenţii actualului lot se vor întoarce la cluburile de la care au fost împrumutaţi sau vor fi vânduţi, însă, spun chibiţii, clubul este prevăzător. Probabil că la această oră sunt deja încheiate alte cinci-şase operaţiuni de cedare cu cluburile mari.

Mâine seară de la ora 23.00 ( ora României ) Getafe va juca pentru al doilea an consecutiv finala Cupei Spaniei ( anul trecut pierzând în faţa Sevillei ). Vor încerca să răzbune semifinala de Cupă Uefa pierdută printre degete în faţa celor de la Bayern.

Citește mai departe...

Mă pregătesc să îl văd pe Contra din nou în acţiune. Poate că mai bagă un gol din seria utlimelor reuşite de excepţie. Miercuri seară la ora 23.00 ( ora României ). Mai multe despre acest meci şi despre Cosmin, după. Pe internet, Getafe - Valencia poate fi urmărit live AICI ( adresele de streaming sunt postate cu câteva ore înainte de începerea meciului ) .

Citește mai departe...

Citește mai departe...

După calificarea obţinută greu în faţa celor de la Getafe, jucătorii lui Bayern Munchen au ţinut să le mulţumească suporterilor. Cu o victorie, 5-0 în faţa Borussiei Dortmund şi cu următorul gest.

Şi un gol al lui Eto.o în Recreativo-Barcelona 2-2

Citește mai departe...

Frumos pentru un slogan ridicol nu? Acestea sunt cele trei opţiuni de slogan postate pe site-ul oficial EURO 2008. opţiuni ce pot fi votate, urmând ca cea mai simpatizată variantă să apară pe autocarul cu care se va deplasa naţională română de fotbal pe durata EURO 2008. Probabil că a fost cerut sfatul cuiva născut şi crescut în România, însă cu siguranţă acea persoană nu are prea multă tangenţă cu fotbalul, iar dacă are, are prin intermediul nasului afundat în teancuri de dosare aglomerate prin birou.

"România în finală, e speranţă naţională" . Nea şofere, să cânte manelele !

Citește mai departe...

Ştiaţi că Celtic Glasgow a transferat un puşti arădean? Probabil că nu, agasaţi fiind cu vorbe de duh marca Becali, Turcu sau Mureşan. Remarcabilă respectiva pagină de sport arădeană.Apropo, secţiuni despre juniori pe unde aţi mai văzut?

FC Braşov cu Răzvan Lucescu pe post de purtător de "steag" se îndreaptă repede şi sigur către promovarea în Liga I. Unii braşoveni se mai uită şi în jumătatea goală a paharului.Ceva logică există.

Chiar dacă nu se prea încadrează în topic, vreau să vorbesc şi despre gradul de inteligenţă al românilor. Ne-o dovedeşte unul dintre cele mai de succes bloguri româneşti, blog care se ocupă cu "mura-n-gură" în povestea ieftină numită Conquiztador.

Citește mai departe...

S-a întâmplat într-o comună mică, loc în care "mega-edilii" comunişti s-au gândit că ar fi estetic să arunce câteva zeci de blocuri ale căror calorifere nu au fost niciodată încălzite. Îţi poţi da seama de asta după pereţii frumoaselor opere arhitectonice făcuţi şvaiţer de găuri înnegrite de fum prin care ţăşnesc strident burlane de tablă , după balcoanele închise cu ajutorul improvizaţiilor din şipci de lemn sau în cel mai bun caz din geamuri de autobuze casate. Peisaj tipic pentru comunele-mutant inventate de "multilateralii dezvoltaţi".

În dispensarul localităţii, doctorul Viorel Şontorogul se adresa unei doamne din înalta societate a locului, familie bună, cu o Dacie SuperNova în faţa porţii mari de fier forjat, pe care erau sudate floricele de fier-beton desenate de un muncitor mult prea plictisit de munca la oraş în combinat.
- Liniştiţi-vă doamnă şi încercaţi să îmi explicaţi încă o dată, rar, pentru a vă putea înţelege. Coana Amelina, sorbi o gură din vasul de apă oferit de doctor şi reîncepu halucinanta isorisire.
Eminentul medic, ajuns în acel loc doar pentru că hormonii tinereţii sale au fost mai zburdalnici decât autocontrolul, iar acum se vedea nevoit a creşte boboci de raţă şi pui de găină alături de frumoasa sa familie compusă din trei copii şi o nevastă care la vârsta majoratului a vrut să încerce marea cu sarea prin facultăţile capitalei.
- Pe scurt dom" doctor. Fiul meu vrea să fie minge de fotbal, nu ştiu ce să mai fac cu el, aşa că am venit la dumneavoastră. Sunteţi ultima mea speranţă în a remedia lucrurile.
- Doamnă, vă rog respectuos să mă iertaţi, însă ceea ce spuneţi dumneavoastră este total lipsit de sens şi logică, atât timp cât copilul dumneavoastră nu este nebun de legat. Însă doctorul realiză în secundele următoare că nu va uita niciodată momentul în care a cunoscut-o pe coana Amelina Mardaroi, în acea consultaţie oferită în dispensarul comunei 30 Februarie.
Doamna cu fundul mare din faţa sa, se ridică de pe scaun şi trase fermoarul genţii pe care o lăsase lângă uşă în momentul în care intrase în cabinet.
-Vedeţi domnule doctor? Loviniciu vrea să fie minge. Minge de fotbal! spuse femeia în timp ce pe parchetul îngrijit al camerei îşi făcea apariţia o sferă albă pe care erau pliate hexagoane negre. Avea ochi, pierduse nasul şi urechile, însă păstra gura şi două mâini care puteau fi distinse pe fiecare latură a ceea ce înainte fusese un copil. Abia se putea deplasa, susţinut fiind de ceea ce se doreau a fi rămăşiţele a două picioare.
Prima reacţie a bietului doctor a fost de a bea din vasul de apă oferit pacientei sale.Se răzgândi şi scoase dintr-un sertar al biroului o sticlă de whisky primită de la rudele aflate în străinătate şi înghiţi o gură zdravănă. Whisky-ul sec l-a făcut să îşi dea seama că nu este un vis ceea ce i se întâmplă. O privi din nou pe femeia din faţa sa, îl privi din nou pe copilul acestei femei, mingea sau ce minunăţie o mai fi fost acel lucru şi nu putu decât să exclame:
- Să moară mama ! Aşa ceva nu am mai văzut !
De jos, de pe parchet, mingea îl salută :
-Bună ziua doctore !
Întinse mâna şi atinse copilul. Sau mingea. Piele de calitate, cusătură de calitate.Numai în transmisiunile din Champions League mai văzuse aşa ceva. Îşi reţinu instictul de a şuta în balon, însă puştiul nu era prost şi îi spuse :
- Şutează dom" doctor, şutează. Este lucrul care îmi place cel mai mult.
Realiză imediat că în faţă avea un caz excepţional de mutaţie genetică :
-Doamnă, puştiule, puteţi conta pe ajutorul meu.
După îndelungi cercetări, după numeroase călătorii în ţară şi în străinătate,după eforturianimalice pentru a obţine accesul la arhivele secrete ale diferitelor instituţii, precum NASA, CIA, LPF sau FRF avea să descopere şi alte cazuri rare din aceaşi gamă a incredibilului: o fetiţă-rachetă de tenis în Iaşi-ul anilor 70, un băieţel- manuşă de box într-un sat la nord de Cluj prin anii 50 şi gemenii transformaţi în buturile unei porţi de handbal undeva într-una din sălile de sport construite la normă după revoluţie. Însă nimic despre copilul-minge.

Ajunse tocmai la Oxford acolo unde avea să i se explice că nu era cale de întoarcere pentru pacientul său, atât timp cât dorinţa sa de a se transforma în minge nu putea fi reprimată, ceva ce doctorul excluse din start. Ştia că procesul se completează la pubertate aşa că nu mai era cale de întoarcere. La 17 ani puştiul va fi o minge în toată regula.

Aşa a şi fost. Patru ani după, Loviniciu era o minge de fotbal. Şi ar fi fost o minge fericită care ar fi adus bucurie verilor săi şi amicilor lor care îl şutau pe terenul de fotbal al şcolii, dacă Teofil Întregul, bun jurnalist, însă pevers la caracter, nu şi-ar fi trădat propria soţie, mătuşă a lui Loviniciu-mingea, după ce această îi povesti toată istoria cu ocazia unei vizite la rudele de la ţară.
- Of, ce nenorocire ! Atât avea să spune unchiul-gazetar.

Teofil se întoarse la oraş şi la slujba sa, după ce în prealabil vorbise ore întregi cu nepotul-minge, îi făcu chiar o fotografie. Fotografie care avea să ajungă pe prima pagină a unui ziar naţional numit Foaia Sporturilor.

Oră blestemată.

Doctorului avea să îi scape pacientul din mâini. Pacientul vieţii sale. Fără apărare în faţa presei sportive, inocenta mingea se aruncă în braţele faimei şi a celebrităţii, transformându-se într-un produs mediatic fără să realizeze daunele irecuperabile pe care avea să le sufere.
Nici bine intrat in show-ul mediatic, semna un contract cu o mega-companie care îl transforma în slogan pentru ceea ce avea să fie una dintre cele mai succes campanii publicitare ale tuturor timpurilor numită " Cât de mult iubeşti fotbalul".Panouri imense cu mingea-copil în prim-plan puteau fi zărite pe faţadele impunătoare clădiri din Capitală. Loviniciu era mândru de el. Era un simbol. Poza lui, de dimensiuni gigantice trona peste ferestrele imense de la Casa Fotbalului.Se putea mai mult? Televiziunile se băteau pentru exclusivităţile cu el.Se vehiculau sume impresionante. Sute de milioane. Unul dintre cei mai vestiţi oameni de presă sportivă propuse ca Loviniciu să fie balonul oficial al tuturor competiţiilor oficiale de fotbal disputate în România. Şi aşas-a întâmplat. Ce nenorocire !
-Nu face asta. Hai să plecăm din România ! îl rugau coana Amelina şi doctorul. Însă Loviniciu nu îi băga în seamă. Devenise mult prea important. Haina de hexagoane o aruncase. Acum îşi cumpărase una strălucitoare, făcută din stele. Ziua cea mai fericită a vieţii sale. Era aşezat pe punctul de var de la mijlocul terenului. Se juca finala campionatului.Se juca titlul şi el era acolo. Lovitura de începere o dădea chiar preşedintele ţării.De fapt aveau să mai fie vreo câteva lovituri de începere. Preşedinţi de ligă, de federaţie, maeştri ai transhumanţei, doctori în fabricarea kurtoş-kolac-ului, toţi îşi doreau să îl şuteze. În el. În balonul minune.
22 de jucători, 11 de la Steaua, 11 de la Cluj cel cu locomotiva, zeci de mii de spectatori în tribune, milioane în faţa televizoarelor, nea Eugen tatăl ascultând la radio pe băncuţa din curte blestemându-şi zilele, iar Loviniciu mai fericit ca oricând. România întreagă depindea de el, el care zbura din gheata lui Semedo în mănuşile lui Zapata, din dreptul lui Dică în capul lui Goian, din panourile publicitare în colţul careului mic, iar de acolo spre Trică. Şi tot aşa până în minutul 91, moment în care arbitrul a decis să îi dea un curs nou vieţii lui Loviniciu. Ce mulţumit a fost aşezat fiind pe punctul de penalty ! Ce mulţumit a fost în clipa în care Bănel l-a izbit în plin, zburând către poarta clujeană, simţind toată suflarea stelistă în spatele său împingându-l şi jumătate de Ardeal oftând trist pentru un gol cântat deja. Bănuia vuietul: GOOOOOOLLL!!! Închise ochii .... şi ce buşitură şi-a luat exact în încheitura barelor!!! Ardealul răsufla uşurat, dinamoviştii la fel, rapidiştii şi ei. Celeilalte jumătate de Românii îi venise rândul la coada deznădejdii.
Loviniciu se gândi :
-Faza asta merită să se termine în gol.
Avea să fie. Din încheietura barelor mingea-mutant luă o traiectorie ciudată spre linia porţii acolo unde cu ajutorul unei piedici artistic executate, se rostogoli spre plasa cu pătrăţele ce îi ţinea loc de balsam după atâtea lovituri încasate. Arbitrul a validat golul, iar partida s-a terminat 1-0. Ce a urmat ?

"Magica minge stelistă" titra Foaia Sporturilor, " CFR a meritat victoria, însă arbitrul şi Loviniciu au fost de altă părere" scria AntiSport, "Minge blestemată" apărea pe prima pagină a Binoclului de Cluj. Titlul s-a ducea în Ghencea iar în Cluj începea o inumană campanie împotriva mingii-mutant. În comuna uitată de lume până la apariţia lui Loviniciu, doctorului i-au fost arse casa, grajdurile, câmpurile pe care avea răsaduri de roşii şi castraveţi. Casa coanei Amelina a fost atacată de un grup de naţionalişti români în urma cărora nu a fost descoperit drept indiciu decât un steag maghiar. Când nea Eugen s-a îmbolnăvit şi la puţin timp după deceda, Loviniciu a încercat să se sinucidă aruncându-se sub roţile unui tractor. Era prea plin de aere şi nu a reuşit însă avea să ricoşeze în remorca plină cu bălegar de oaie a tractorului şi de atunci nu s-a mai ştiut niciodată nimic despre el.

Într-o după amiază de primăvară au fost găsite rămăşiţele sale, nişte petece înnegrite de jeg îmbibate în zeama unei gropi de gunoi de la marginea unui oraş din provincie.La funeraliile sale au participat milioane de oameni, fără replică în faţa tragediei, muţi de durere, lipsiţi de reacţie. Pe un deal din spatele cimitirului, plângând de tremurau hexagoanele pe ele, un grup de baloane scriau pe panglicile unei coroane :

" Odihnească-se în pace cel ce ne-a luminat viitorul . Respect etern"

SEMNATARI: Balonul meciului Steaua-FC Vaslui, CFR Cluj - Rapid şi un grup de prieteni căre preferă să rămână în anonimat.

Morală :Nici mingile nu mai sunt ceea ce erau odată.

Citește mai departe...

Am sărit în sus de parcă pe gazon se afla întreaga naţională a României în momentul în care a marcat Guriţă. Şi ce gol !!! M-am îmbrăţişat cu spaniolii care urmăreau lângă mine meciul de parcă erau cei mai buni prieteni ai mei din copilărie. Ufff …. argentinianul ăla din poartă,parcă e dus cu pluta. Face preluări pe piept, se joacă cu mingea prin careu. O fi având el 33 de de ani însă se poartă de parcă s-ar duce pentru prima oară la discoteca. Na că a pecit-o! Pentru ca apoi să o mai bage şi macaronarul ăla în aţe. Lasă că te răzbuni la europene Cosmine. Şi mă simt ca după meciurile cu Suedia, cu Croaţia sau cu Danemarca. N-a fost să fie. Însă a rămas onorul pe care spaniolii i l-au acordat lui Guriţă. Şi asta nu o poate şterge nimeni. Nici măcar un hoţ de buzunare sau un falsificator de carduri. Bine că a rămas Fiorentina. De fapt a rămas Mutu. Pentru că Fiorentina înseamnă Mutu. Mare jucător, goluri pe măsură. GOOLURRI !!! Poate că la europene, România va însemna Mutu, Contra, Marica, Chivu, Niculae, etc, etc.
.
Despre Contra? Capul sus române! Miercuri joci pentru a câştiga Cupa Spaniei.Împotriva Valenciei. Vom fi acolo să te susţinem şi să îţi mulţumim încă o dată.Dacă la noi nu ai primit medalii, lasă că te premiază ibericii.

Citește mai departe...

Citește mai departe...

Se joacă un titlu de zeci de milioane de euro şi se joacă pe stadioane precum cele de laReghin sau Urziceni. Din start premiza de fotbal pur este viciată din moment ce mingea sare din gazon precum o căpuşă electrocutată. Dacă mai adaugăm şi colateralele declaraţii care denunţă blaturi, cutii de table, brichete sau orice alt motiv care să justifice eşecuri ori victorii, suntem pe deplin edificaţi. Vrem să ne luăm la harţă cu ceifrumoşi europeni,care mai şi ştiu fotbal, însă ne cumpărăm bilete la bal pe sub mână prin ţarcuri cu pretenţii de stadioane.
.
Nu există bani pentru infrastructură? Asta să o afirmaţi în faţa unei bătrâne pensionare aşezată pe bancuţa din faţa umilei sale case de prin vreun sătuc uitat. Şi nici acolo.Pentru că şi până acolo ajung cablurile optice care transmit preţioasa Ligă I Burger.Dacă am face mâna greblă peste banii care se mişcă subteran plus zemoasa pastă financiară care o trage LPF de pe la televiziuni am fi probabil la alt nivel. Lipseşte însă interesul şi voinţa. Noi creştem în zece ani, cât alţii într-unul singur.

Jenant, penibil şi deprimant.

Citește mai departe...

"Este dificil de explicat. Vezi stadionul gol şi ajungi să gândeşti că este doar o legendă.Însă începe partida şi se întâmplă ceva ciudat. Spectaculos. Spectaculos” Aceasta este definiţia pe care Fernando Torres i-a dat-o legendarei peluze de pe Anfield, “The Kop”, numită aşa în memoria numeroşilor soldaţi din Liverpool căzuţi la datorie pe o colină sud-africană la începutul secolului XX . Conexiunea între echipă şi tribună este intimă, spirituală, inexplicabilă. S-a transmis din generaţie în generaţie. Mereu la fel. La bine şi la rău. Nimic nu variază. “The Kop” este inima Liverpool-ului. Noul idol de pe Anfield Road încearcă să explice: ” După meciuri ieşim să ne antrenăm iar “The Kop” încă este acolo, patruzeci de minute de la sfârşitul partidei, cântând pentru echipă, pentru club, pentru Liverpool”.
.
Joci curat sau faci de ruşine fotbalul. Simplu. Alb sau negru. În “The Kop” este aplaudată echipa adversă dacă aceasta câştigă, steagurile engleze sunt interzise iar galeriile rivale nu sunt niciodată insultate…….cu excepţia celor de la Manchester United.
.
” Unicul lucru de care mă temeam era acela de a nu rata un gol deja cântat de băieţiidin The Kop”. Mii de persoane strigând, cântând, aplauze pentru portarul rival înmomentul încălzirii, aplauze şi cântece până la limita furiei la adresa echipeichiar şi atunci când pierde, aplauze pentru antrenor de fiecare dată când iese la marginea gazonului pentru a da instrucţiuni. Luând atitudine denunţând şi cerând scoaterea la suprafaţă a adevărului în cazul tragediei de la Hillsborough din 1989, eveniment nefericit în care şi-au pierdut viaţa 96 de suporteri “reds”, cu un mozaic format din peste 15 000 pe persoane. “The Truth” a rămas înfipt în peluza de pe Anfield Road pe durata a şase minute fără ca nimeni să se mişte de la locul său.
.
Pentru un “kopite” este sacru faptul de a ajunge devreme la stadion pentru a crea ambient; să recite numele titularilor; să cânte; să aplaude echipa înainte, în pauză sau la finalul meciului indiferent de rezultat, să aplaude rivalii dacă au meritat victoria, să poartesteagurile clubului, niciodată cel englez. ” Nu pleci niciodată înainte de sfârşitulmeciului, indiferent de rezultat. Noi nu suntem spectatori, noi facem parte din meci” spune una dintre legile celor de la “The Kop”. O alta cât se poate de serioasă şi ea spune” Nu cumpăra niciodată The Sun” declarându-şi dispreţul faţă de respectivul tabloid.
.
Stadionului Anfield Road îi mai rămân cam doi ani de viaţă, iar locul cel mai romanticdin fotbalul mondial va fi făcut bucăţele. ” Vom avea un nou stadion la fel ca ceilalţi,cu suporteri la fel de idioţi, cântând cântece idioate şi ridicole. Însă, pe noi, pe cei dinThe Kop nu ne cunoaşte lumea pentru aşa ceva”
.
Pentru ce este cunoscută “The Kop”?
.
“Dacă leşinai, lucru destul de probabil din cauza aglomeraţiei, erai scos din peluzăzburând peste capetele oamenilor. Când ajungeai jos nu mai aaveai nimic în buzunare. Era lege : cel ce leşina plătea un rând la bar”.
.
“Nu puteai merge la WC, nu te puteai mişca : făceai sul un ziar şi gata. Motiv pentru carefetele au intrat cu greu în această peluză. În 1987 într-un meci contra celor de la Everton,la golul de 3-1, bucuria a fost aşa de mare încât cei din spate m-au strivit de gard.Am avut trei coaste rupte, însă a meritat, pentru că i-am văzut de la doar un metru pe Beardsley, Rush şi Barnes împreună”. Amintiri de suporter.
.
“Prima oară când am jucat pe Anfield aveam 19 ani, tremuram de frică. M-au făcut în toate felurile. În cel de-al doilea meci mi-am zis să îi înfrunt. Le-am arătat fundul. În următorul derby, avea să sară pe gazon un tip din peluză şi să îmi dea o poşetă pe care scrie Dulce West. A fost momentul care mi-a ruinat toată viaţa. Până şi acum când intru în baruri se trezeşte câte unul să ma întrebe: - Gordon unde ti-e poşeta? ” îşi aminteşe Gordon West fost portar al celor de la Everton.
.
“PESTE NOI CERUL” se poate citi pe un banner al celor din The Kop , aluzie la cei peste 30 de ani petrecuţi de cei mai pătimaşi suporteri englezi suportând ploaia pe Anfield Road. Iar în insula britanică plouă, nu glumă. În nici un alt loc nu se aud atâtea rugăciuni, pentru că nici o altă tribună nu are atâţi morţi de onorat.

Ultimul fapt inexplicabil cu tangenţă la legendarul “You.ll never walk alone” vine tocmaide la cel cu care am început acest articol, “The Kid” Torres. Martie 2007. Amicii lui Torres îi făceau cadou cu ocazia zilei de naştere o banderolă de căpitan pe care erau incripţionate următoarele cuvinte ‘We’ll never walk alone’, parafrazând celebrul slogan de pe Anfield. Ulterior într-un meci de Primera Divison cu Atletico Madrid, lui Torres i s-a desfăcut banderola iar fotografii de la Marca au reuşit să surprindă momentul. A fost un semnal pentru clubul Liverpool, un semnal că destinul lui Torres urma să se împerecheze cu peluza The Kop. Pentru că respectiva peluză nu a rămas datoare. Şi nici Torres..

Citește mai departe...

Citește mai departe...

Citește mai departe...

Bravo bă nene. Ai tupeu cât o cămilă de Sahara galopând cu Ben Laden pe cocoaşă. Adică atunci când CFR avea avataj nu ştiu câte puncte în clasament nu puteai să zbieri că acest campionat e dea-m-p...iciorul mesei. Acum că s-a trezit şi hoţul ăla de Pipera, gata, să vină poliţia că s-a împuţit şmecheria.

Dă-te-n bricheta mea.

Citește mai departe...

În momentul de faţă există două meserii care au cea mai ridicată rată de nesimţire, slabă pregătire sau prostituţie profesională pe centimetrul pătrat : presa şi politica. Nu exagerez şi spun asta pentru că specimenele care prestează în aceste domenii şi care au în mână enorma putere de a manevra masele o fac după regulile stabilite de ei însişi şi nu după regulile normalului.

Sunt lucruri care uneori chiar sperie. Spune dom" preşedinte Băsescu " Nu trebuia să îl decorez pe Deaconu până după luarea deciziei în respectivul caz Bricheta". Bun. Cu ce mă încălzeşte pe mine acum faptul că preşedintele ţării, omul care se presupune că a fost ales pentru a menţine o oarecare normă de echilbru în această blestemată ţară a fost luat de val şi a scăpat cuburi de gheaţă printr-o fisură din genunchi? Pentru că nu îmi pot imagina altceva decât faptul că a gândit cu picioarele. Acum cine îi mai convinge pe români că a fost doar o scăpare prezidenţială şi nu efectul unui boton bine atins?

Ce mai am cu presa şi de data asta? Nimic nou. Nimic asociat cu subiectul de mai sus deşi poate că ar fi fost nevoie. Termenul "nesimţire" se potriveşte la fix şi în cel mai pur sens al lui. Am tot zbierat ca descreieraţii, eu şi alţi colegi de pe Mysport încercând să promovăm o campanie prin care susţineam fotbalul curat, fotbalul jucat pe gazon şi nu direcţionat de joystick-urile din loje sau birouri de ligi şi federaţie. Nu ne-au fost acordate sprijinul şi atenţia la care am sperat pentru un simplu fapt pe care îl bănuiam, din păcate, chiar înainte pornirea respectivei campanii.

Ştiţi dumneavoastră. Scandal-rating-bani. Formula magică. Prin nesimţire înţeleg modul în care presa sportivă stă şi priveşte nepăsătoare la tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar pentru ca flacăra alimentată de jigodiile care au frâiele în mâini să se menţină la parametrii optimi de exploatare, adevăratele cronici sau analize de meciuri nu îşi mai au loc prin ziare. Spaţiile publicitare nu se vând cu aşa ceva.

Citește mai departe...

Bun. Deci s-au stabilit semifinalele Champions League. Avem o altă confruntare englezească,Liverpool - Chelsea şi orgoliul spaniol ( european mai bine zis ) contra celei de-a treia echipe din Albion, Barcelona - Manchester . Ce meciuri. Am pus şi un sondaj cu această ocazie pe coloana din stânga.

Citește mai departe...

Puteţi urmări live pe internet meciurile retur ale sferturilor de finală din Champions League : AICI Barcelona- Schalke 04 ( în tur 1-0 pentru Barcelona ), iar AICI Manchester United - As Roma ( în tur 2-0 pentru United ).

Pentru a putea viziona meciurile este necesară descărcarea şi instalarea pluginului SOPCAST.Nu durează decât maxim două minute. Enjoy.

Citește mai departe...

“Nu l-am cunoscut pe Nicu Ceauşescu şi nici nu am primit vreun Mercedes de la preşedintele celor de la Real Madrid”. Vorbe spuse pentru Canal Plus Spania de către Helmuth Duckadam intr-un reportaj al televiziunii spaniole despre portarul-legendă al Stelei, omul care contribuia decisiv la câştigarea Cupei Campionilor pe 7 mai 1986.
.
În Spania circula ulterior acelei finale un zvon conform căruia preşedintele celor de la RealMadrid, i-ar fi făcut un Mercedes cadou lui Helmuth pentru simplul fapt că “i-a umilit”pe eternii rivali de la Barcelona. Aceaşi legendă spune că o dată întors în România, Ceauşescu ar fi dat ordin să i se rupă degetele pentru că refuza să predea respectivul automobil. Realitatea este alta însă spune Duckadam :”Am fost nevoit să mă retrag din cauza durerilor puternice cauzate de un cheag de sange ce bloca circulaţia sângelui pe braţul drept”.
.
O lecţie de modestie şi sinceritate predată de un om care a scris istorie pentru fotbalul românesc.

Citește mai departe...

Hatch-chan este unul dintre cei mai citiţi bloggeri din Japonia. Are doar şase ani şi peste 50.000 de persoane îi vizitează zilnic pagina personală. Curiozitatea constă însă în faptul că Hatch-chan este un motan al cărui proprietar s-a gândit să îi pună pe web până în cele mai mici detalii viaţa de felină. Fotografii şi clipuri video însoţite de texte în care sunt descrise aventurile zilnice ale motanului japonez, l-au transformat pe acesta într-un adevărat star mediatic, ajungând să fie invitat până şi în programe televizate.

Singura nemulţumire a motanului este faptul că nu poate sta la vrăjeală cu admiratoarele, din simplul motiv că a fost castrat în "tinereţe".

Citește mai departe...

Anglia va avea două echipe în semifinalele Champions League din acest sezon ( una dintre Liverpool si Chelsea sigur in finala), şi probabil o a treia, Manchester, în cazul în care îşi va ratifica avantajul obţinut în faţa Romei în tur chiar pe Olimpico.

Ce poţi să zici?Meciuri de o intensitate, viteză şi ritm de joc superioare oricărui altui campionat european.Spunea Fabregas în momentul în care era selecţionat la naţionala Spaniei că ritmul pe care el încearcă să îl imprime nu este foarte suţinut de către colegii din Primera Division. Ar mai avea rost comparaţiile cu fotbalul din Liga I Burger ? Hmmm .... Ai noştri nu ştiu cum să fugă mai repede spre vestiare făcând pe ei de frică din cauza unei brichete, iar englezii fug mai repede chiar şi într-un picior.

Aseară am văzut în Liverpool-Arsenal o mostră adevărată de fair-play. Fabregas putea evita cu riscul unei eventuale eliminări golul de 4-2, dându-l cu roatele în sus pe olandezul Babbel. Nu a făcut-o, olandezul a marcat golul care sentenţiona partida. Uite de aia îmi place fotbalul. Nu pentru simulacrele din Liga I Burger. Uite de aia îmi place fotbalul, pentru că văzându-l pe Walcott cum se înşiră pe tot terenul la golul doi mi-am adus aminte de Owen în acel meci Anglia- Argentina din France 1998.

Ce să mai, un meci care poat salva un an întreg de mediocritate. Dacă ea ar exista acoloîn insulă. Mai greu. Savuraţi cursa lui Walcott şi deşi Arsenal a ieşit din Champions League, tot respectul pentru promovarea fotbalului adevărat.

Citește mai departe...

ARSENAL-LIVERPOO

L 4:2

CHELSEA - FENERBAHCE 2:0

Citește mai departe...

"Nu mi se pare corect faţă de Mysport introducerea în toate articolele scrise de tine de linkuri redirecíonate spre blogul tau personal"

Un fragment dintr-un mesaj recent care m-a surprins si nu prea. Nu stiu dacă Gusti se află în spatele celui care a trimis mesajul însă nu mă mai miră nimic.

Ţin să fac o remarcă totuşi. Nu cumva se depăşeşte limita bunului simţ ? Atât timp cât pe Mysport se posteză de manieră voluntară iar beneficiile traficului generat de utilizatori merg spre proprietarii site-ului care e problema cu link-urile de redirecţionare?

Da, pun linkuri către blogul personal, de ce să nu o fac? Adică tu poţi aplica publicitatepeste munca userilor, nu spune nimeni nimic, nici nu ar avea cum, iar când eu pun nişte săgeţi către blogul personal ţipi de parcă ţi-aş fi furat portofelul.

Adică NOI ne ducem pe stadioane, prin săli de sport în încercarea de reda şi starea naturală a lucrurilor în timp ce zeci de reporteri aşteaptă cu limba scoasă pe la uşile palatului becalian declaraţii bombă, încercăm să promovăm corectitudinea, să ne organizăm, în ciuda ignoranţei cu care ne trataţi iar voi daţi cu ranga prin culise. Nu spun mai multe pentru că începe să se simtă iz de telenovelă. Şi de mizerie. Postaţi voi, ce mai tura vura.

Citește mai departe...

Săptămâna trecută Manchester United inundat iarăşi cu apă beciul celor de la Roma iar uniidintre jucătorii italieni nu au digerat prea lejer faptul că iar le-a fost fleoşcăite jambierele. Spunea după meci chilianul Romei, David Pizzaro, că majoritatea trucurilor şi driblingurilor lui Cristiano Ronaldo ar fi fost inecesare considerându-le lipsă de respect la adresa celor adversarilor. El, Cristiano Ronaldo care are faţa aceea de imbecil complet când se bucură after-goals, are indusă în tărtăcuţă nesimţirea de a le face aşa ceva rivalilor de pe gazon. Spre norocul fanilor fotbalului.

Din cele scrise mai sus trag o întrebare. Este nevoie tot mai mult de cât mai puţină estetică în fotbal? Roberto Baggio divaga în perioada sa de glorie că de fiecare dată când încerca să înscrie un gol îşi dorea să o facă de o manieră cât mai spectaculoasă. Onor lui ! Da, ştiu. Baggio este unul dintre ultimii fotbalişti de înalt nivel care ne-au oferit lucruri cu adevărat plăcute ochiului. E jale cu Ronaldinho ! Aşa e când ai fost rupt de foame în copilărie, iar acum ai bani însă nu ai timp să îi spargi plus un frate care încearcă şi el să îşi scoate pârleala în stil Giovanni Becali.

O să spună unii că în prezent este din ce în ce mai dificil să joci spectaculos şi că rezultatul contează. Ştiţi voi : cât mai înalt, cât mai puternic, hei-rup şi la grămadă. Trăiască Sorin Cârţu ! În acest ritm mă tem că se va da apă la moară celor care consideră fotbalul o inepţie, o tâmpenie, o şaradă în care 22 de bezmetici în chiloţi aleargă în spatele unui balon.

Şi când te gândeşti că jucătorii ca Messi sau Cristiano Ronaldo îşi riscă meniscurile sau ligamentele pentru a distra tribuna iar pe deasupra sunt criticaţi, îţi dai seama de stadiul lamentabil al lucrurilor. Trăiască şi Lovin !.

P.S. - Recunosc, am primit satisfactie atunci când Zidane şi-a proiectat chelia în plexul lui Materazzi.

Citește mai departe...

Amauri şi Cassani în Palermo-Juventus 3-2 (primul şi ultimul gol din rezumat ), Borja Valero în Mallorca- Real Madrid,ultimul gol din Hapoel Tel Aviv 3-1 Beitar Jerusalem ( numele autorului nu am reuşit încă să îl descopăr, ceva ajutor? ), de ales dintre ultimele două goluri ale meciului OFI Creta-Panathinaikos 4-1 şi Mark Gonzalez golul secund în Zaragoza - Betis Sevilla 0-3. Sunt unele dintre cele mai frumoase goluri marcate în recentul week-end fotbalistic.

Top ? Alte propuneri ?

Citește mai departe...

Încep cu acest articol o serie întreagă în care voi încerca să analizez cu ajutorul dumneavoastră, post cu post, care sunt opţiunile cele mai valabile pentru a forma lotul naţionalei României în vederea apropiatului EURO 2008.

Prima poziţie pe listă este cea a portarilor. Gândind la postul de titular al naţionaleiîn sectorul portarilor numele cu cea mai mare rezonanţă este cel al lui Bogdan Lobonţ. După el se deschide un evantai de posibile nume de portari pentru care selecţionerul Victor Piţurcă ar putea găsi motive suficiente de a îi include în lotul pentru europene. Cine va fi rezerva lui Lobonţ rămâne o necunoscută. Vom avea parte, mai mult ca sigur, de o surpriză aici. Se bat pentru două locuri la geam, asta în cazul în care Piţurcă nu se va decide să rişte şi să ia doar doi portari, pe cel de-al treilea urmând să îl înlocuiască un jucător de câmp, rapidistul Coman, timişoreanul Marius Popa, Tătăruşanu de la Bistriţa, Bornescu de la Craiova şi recent debutantul Răzvan Stanca ( Dacia Mioveni ).
.
Naţionala României nu a avut niciodată ca punct forte postul de portar, însă au avut avantajul de a fi protejaţi de apărători de-a dreptul excepţionali. Referindu-ne strict la ultimele generaţii, Lung, Stelea sau Prunea au avut drept bodyguarzi jucători precum Gică Popescu sau Belodedici. Dacă gafele neaşteptate ale acestor portari nu şi-ar fi făcut apariţia în momente cruciale pentru istoria fotbalului românesc, probabil că acum vorbeam spre exemplu despre o posibila fosta vicecampioană mondială ( nu îmi iese din memorie saltul de balerină al lui Prunea încercând să atingă perciunii lui Anderson ).
.
Deocamdată îl avem pe Lobonţ titular de drept, cu o prestaţie îngrijorătoare în recentul derby contra celor de la CFR Cluj. Calităţi incontestabile. În zi de graţie poate scoate orice. Chiar şi penalty-uri. Aici apare o altă problemă a portarilor români. De la Duckhadam spre timpurile prezente nu îmi amintesc nici un goal-keeper care să se facă remarcat pentru o asemenea calitate specială.Lui Piţurcă îi rămâne aşadar de ales între cei cinci menţionaţi mai sus. Cu excepţia lui Stanca căruia procentele îi revin în număr destul de mic, toţi ceilalţi portari au şanse egale de a fi pe lista aleşilor. Preferaţii mei ar fi Coman pentru experienţa superioară faţă de ceilalţi şi Tătăruşanu, el deasemenea cu suficientă experienţă căpătată la naţionala mică. Un avantaj în plus pentru bistriţean este statura.
.
Cert este că naţionala României are nevoie de garanţii puternice între buturi într-o grupă cu nume precum Italia, Franţa sau Olanda. Luca Toni, Henry sau Van Nistelrooy sunt jucători care transformă până şi cea mai mică eroare defensivă în titlu de-o şchioapă pentru ziare.

Aşa că pentru postul de portar, Lobonţ şi ….. ?

Citește mai departe...