1 iulie 1987. Zi marcată cu foc în istoria fotbalului francez. Nu. Nu vă grăbiţi să daţi pasul înapoi pentru că ceea ce urmează este o lecţie despre transformarea unui club fără istorie într-un club care domină fotbalul francez de ani buni de zile. Acea zi avea să fie ziua înscăunarii lui monsiuer Aulas drept preşedinte al clubului Olympique Lyon.
În acele vremuri, Lyonul era considerat doar un cartier fotbalistic în apropiere de Saint-Ettiene, oraş a cărei echipă câştigase deja zece titluri naţionale, în timp ce vecinii de la Olimpique Lyon se tot zbăteau de vreo şase ani prin divizia secundă franceză. Asta era starea lucrurilor găsită în acel moment de Jean Michel Aulas. În sala de trofee, zăceau stinghere trei cupe ale Franţei.
Jean Michel Aulas sosea la O.L. după ce ocupase un post de conducere în echipa condusă la O. Marseille de către viitorul " puşcăriaş" Bernard Tapie. În ziua prezentării sale, Aulas ( fost jucător de handbal ) anunţa că vrea să transforme echipa oraşului într-unul din granzii Europei. Bineînţeles că nimeni nu a dat doi bani pe vorbele sale. Echipa nici măcar nu juca în prima ligă franceză, iar capac la toate mai punea şi o datorie de 15 milioane de euro. Deşi CEGID, compania sa software, era în plină efervescenţă economică, nu puţini erau aceia care priveau sceptic sosirea sa la cârma clubului. Însă Aulas a începu să transfere cunoştinţele sale în domeniul gestionării de companii către clubul căruia recent îi preluase frâiele. A început prin a impune brandul "OL" cu scopul de întări identitatea clubului până în punctul în care în prezent există lanţuri de cafeterii, saloane de cosmetică sau de taxiuri ce poartă stema şi numele clubului. Reuşea să atragă spre echipă suporterii unui oraş burghez care niciodată nu dovedise un grad prea mare de afecţiune faţă de echipa locală. Preluase un club cu doar patru angajaţi, pentru ca în prezent numărul lor să fie în jurul a 150 de persoane ce lucrează în interiorul unui holding ce controlează clubul în sine plus alte opt companii-filiale.
Aulas a avut clară din start strategia pe care trebuia să o urmeze pentru a reuşi să ducă pe calea cea bună proiectul promis la instalare. Dorea ca clubul să intre pe mîinile "oamenilor din casă", oameni implicaţi nu numai cu mintea ci şi cu sufletul. Şi-a depus încrederea în fostul atacant al echipei Bernard Lacombe căruia îi încredinţa tot ce avea legătură cu parcela pur sportivă, reuşind astfel monteze cei doi piloni principali pe care se bazează în prezent toată structura clubului : o excelentă pepinieră de tinere talente şi o bună planificare a transferurilor. Pepiniera(spre deosebire de modelul Ajax unde sunt selecţionate tinere talente de pe întreg mapamondul, la Lyon echipele de juniori sunt alcătuite în exclusivitate din jucători francezi ) a funcţionat la parametrii maximi scoţând pentru echipa mare jucători de excepţie: Clerc, Berthod, Ben Arfa sau Benzema sunt doar unii dintre cei care au ieşit din "Manufacturile Lyonnais".
În ceea ce priveşte transferurile, Aulas avea să construiască una dintre cele mai bune reţele de scouteri din lume. Tot ceea ce iese în evidenţă este sub control. Când vine vorba de vândut întrebările ar trebuie puse unor cluburi ca Real Madrid, Chelsea sau Barcelona. Aulas vinde doar un jucător important pe sezon, iar preţul îl fixează el. Nici un euro mai puţin, iar înainte de a îl vinde are deja pe masă contractele a cel puţin doi noi jucători care să îl inlocuiască pe cel plecat. Vinde pe 40 de milioane ceva ce l-a costat 3. Şi asta este ceea ce îi deosebeşte pe cei de la O.L de marile cluburi ale Europei, o Europă care an de an suspină după jucători forjaţi în echipa lui Aulas.
Se apropie sfârşitul campionatului şi în Franţa. Mai sunt patru etape de disputat iar O.L se apropie şi ei de cel de-al şaptelea titlu consecutiv câştigat. Pe agenda tuturor granzilor europeni sunt subliniate nume ca Ben Arfa sau Benzema. Însă nici unul dintre aceşti granzi nu au trecut în agenda de transferuri cel mai bun om al acestei echipe. Dacă întrebarea ar fi : Pe cine ai transfera de la Olimpique Lyon?,răspunsul meu ar fi simplu : Jean Michel Aulas.
În acele vremuri, Lyonul era considerat doar un cartier fotbalistic în apropiere de Saint-Ettiene, oraş a cărei echipă câştigase deja zece titluri naţionale, în timp ce vecinii de la Olimpique Lyon se tot zbăteau de vreo şase ani prin divizia secundă franceză. Asta era starea lucrurilor găsită în acel moment de Jean Michel Aulas. În sala de trofee, zăceau stinghere trei cupe ale Franţei.
Jean Michel Aulas sosea la O.L. după ce ocupase un post de conducere în echipa condusă la O. Marseille de către viitorul " puşcăriaş" Bernard Tapie. În ziua prezentării sale, Aulas ( fost jucător de handbal ) anunţa că vrea să transforme echipa oraşului într-unul din granzii Europei. Bineînţeles că nimeni nu a dat doi bani pe vorbele sale. Echipa nici măcar nu juca în prima ligă franceză, iar capac la toate mai punea şi o datorie de 15 milioane de euro. Deşi CEGID, compania sa software, era în plină efervescenţă economică, nu puţini erau aceia care priveau sceptic sosirea sa la cârma clubului. Însă Aulas a începu să transfere cunoştinţele sale în domeniul gestionării de companii către clubul căruia recent îi preluase frâiele. A început prin a impune brandul "OL" cu scopul de întări identitatea clubului până în punctul în care în prezent există lanţuri de cafeterii, saloane de cosmetică sau de taxiuri ce poartă stema şi numele clubului. Reuşea să atragă spre echipă suporterii unui oraş burghez care niciodată nu dovedise un grad prea mare de afecţiune faţă de echipa locală. Preluase un club cu doar patru angajaţi, pentru ca în prezent numărul lor să fie în jurul a 150 de persoane ce lucrează în interiorul unui holding ce controlează clubul în sine plus alte opt companii-filiale.
Aulas a avut clară din start strategia pe care trebuia să o urmeze pentru a reuşi să ducă pe calea cea bună proiectul promis la instalare. Dorea ca clubul să intre pe mîinile "oamenilor din casă", oameni implicaţi nu numai cu mintea ci şi cu sufletul. Şi-a depus încrederea în fostul atacant al echipei Bernard Lacombe căruia îi încredinţa tot ce avea legătură cu parcela pur sportivă, reuşind astfel monteze cei doi piloni principali pe care se bazează în prezent toată structura clubului : o excelentă pepinieră de tinere talente şi o bună planificare a transferurilor. Pepiniera(spre deosebire de modelul Ajax unde sunt selecţionate tinere talente de pe întreg mapamondul, la Lyon echipele de juniori sunt alcătuite în exclusivitate din jucători francezi ) a funcţionat la parametrii maximi scoţând pentru echipa mare jucători de excepţie: Clerc, Berthod, Ben Arfa sau Benzema sunt doar unii dintre cei care au ieşit din "Manufacturile Lyonnais".
În ceea ce priveşte transferurile, Aulas avea să construiască una dintre cele mai bune reţele de scouteri din lume. Tot ceea ce iese în evidenţă este sub control. Când vine vorba de vândut întrebările ar trebuie puse unor cluburi ca Real Madrid, Chelsea sau Barcelona. Aulas vinde doar un jucător important pe sezon, iar preţul îl fixează el. Nici un euro mai puţin, iar înainte de a îl vinde are deja pe masă contractele a cel puţin doi noi jucători care să îl inlocuiască pe cel plecat. Vinde pe 40 de milioane ceva ce l-a costat 3. Şi asta este ceea ce îi deosebeşte pe cei de la O.L de marile cluburi ale Europei, o Europă care an de an suspină după jucători forjaţi în echipa lui Aulas.
Se apropie sfârşitul campionatului şi în Franţa. Mai sunt patru etape de disputat iar O.L se apropie şi ei de cel de-al şaptelea titlu consecutiv câştigat. Pe agenda tuturor granzilor europeni sunt subliniate nume ca Ben Arfa sau Benzema. Însă nici unul dintre aceşti granzi nu au trecut în agenda de transferuri cel mai bun om al acestei echipe. Dacă întrebarea ar fi : Pe cine ai transfera de la Olimpique Lyon?,răspunsul meu ar fi simplu : Jean Michel Aulas.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu