Pălăria boţită incorect


Revenim cu noua faţă a GSP-ului. Marea noutate este că au dispărut femeile goale din prima pagină. Cel puţin asta a fost prima impresie. Greşită însă. Nudurile au reapărut, chiar şi dacă pentru asta a fost nevoie să fie aplicată o stratagemă destul de incorectă pentru cei care utilizează Mysport. Pentru că blogurile Mysport au onoarea de a se bucura de o secţiune în care apar ultimile trei titluri apărute pe secţia similară a Mysportului, a apărut imediat ce Gsp s-a schimbat la faţă, un anumit "şerban" care o dă la greu cu pictorialele despre care gândeam că dispăruseră.



Măria nu şi-a schimbat pălăria, doar şi-a boţit-o puţin. Nu de altceva , dar omul dintr-o dată a devenit foarte conştiincios, postând două zile consecutiv, după ce într-un an de zile numărul posturilor sale acolo este egal cu suma degetelor de la maini.Aproape. Gusti, tu nu ştii nimic despre asta nu?

Citește mai departe...

Geniul prizonier în sticlă


"Acum beau Coca-Cola, nu mai consum Coca-Cola, m-am schimbat". Era judecata unui creier de hamster, încăpăţânat în ascunde adevărul unui fotbalist cu inimă de elefant. Era doar o altă debilă amăgire a unui fotbalist, care la fel ca şi Maradona, avea nevoie de ceea ce avea nevoie. Era momentul în care fostul decar de la Newcastle, Tottenham sau Lazio avea să fie reţinut de poliţie într-un bar din estul Londrei, pe motiv ca ar fi agresat un alt client. Şi totul plecase după un exploziv cocktail de tequila, coniac şi bere. Gascoine, nu şi-a dat niciodată oportunitatea de a învăţa din greşelile lui George Best. A moştenit talentul acestuia atunci când vine vorba de minge,însă şi pasiunea pentru sticlele cu multe grade în interior. A copiat prima oară fotbalul idolului său, pentru ca apoi să facă la fel şi cu alcoolismul. A ajuns prin clinici private în încercarea de a scăpa de viciu, însă de formă înconştientă Gascoine a vrut mereu sa fie egal cu Best. El însuşi s-a caracterizat :


- Se vorbeşte mult de asemănările dintre mine şi George Best , iar unicul lucru adevărat este că amândoi iubim balonul şi whisky-ul, sau invers.


Între "anecdotele" lui Gazza, derivate toate din beţii crunte se găsesc de exemplu : a intrat cu un autobuz pe terenul de antrenament, şi-a bătut iubita până i-a rupt nasul, pagube considerabile provocate unui hotel după o beţie de pomină - lucru ce l-a costat prezenţa la Mondialul din Franţa - , distrugerea interiorului unui avion, o bătaie în cel mai pur stil de stradă cu liderul grupului rock Oasis şi bineînţeles mai mult de zece arestări pentru scandaluri provocate prin baruri, cu suporterii, cu barmanii sau cu poliţiştii. În fiecare zi se trezea în altă cameră. A încercat, în zadar, sa marcheze un gol viciului său, însă pierde mereu în prelungiri:


-Am fost atât de deprimat, încât m-am gândit să ma sinucid, însă nu vreau să le fie milă de mine. Era foarte complicat să admit că eram alcoolic. Acum beau un brandy dublu înainte de un meci, deja nu mai sunt cele patru sticle de whisky din trecut "....


Genial, anarhic, iritant şi iregular. Un corp de balenă, susţinut de nişte fragile picioare de pelican, însă a avut mereu o creativitate sublimă cu mingea între acele picioare. Mereu a fost aşa. Mereu a trăit pe drumul excesului. O jucărie ruptă a mingii. Va sfărşi aşa. Prizonierul sticlei.

Citește mai departe...

Ce se va întampla cu Dică ?

Spunea Voltaire ” cine crede ca banii fac totul, sfârşeşte prin a face totul pentru banii “. Ce se va întâmpla cu Dică ? Întrebarea, retorică sau nu, are prea multe răspunsuri. Prins în mijlocul avalanşei sud-americane din vestiar, martor al atâtora razboaie civile dintre patron şi antrenori, Dică ar fi vrut să plece ” Nu se trăieşte din ceea ce ai fost, ci din ceea ce eşti ” îşi spune probabil decarul Stelei. Ar fi vrut Dică să plece, însă patronul încă mai trăieşte din ceea ce a fost în urmă cu un sezon Dică. Pentru că între timp, Dică a încetinit ritmul. S-a văzut în tur.
=
E legea nescrisa a fotbalului ca atunci când un jucător joacă bine, înscrie şi echipa câştigă, să fie aplaudat. Iar atunci când respectivul joacă prost, să fie schimbat, să fie fluierat. Ceea ce se întâmplă cu Dică, mai bine zis, e posibil să se întâmple este o istorie la fel de veche ca şi fotbalul. La fel de veche ca şi complexele istorice ale Stelei. Club specializat să forjeze vedete şi campioni ……. de aburi. S-a întâmplat cu Sabin Ilie, cu Denis Şerban, cu Eric Linkar,cu Claudiu Raducanu, cu Andrei Cristea. Iar acum Dică. Pentru că povestea lui Dică este un bulgăre de zăpadă rostogolindu-se la vale. Iar sud-americanii nou-veniţi nu au nici un interes de a îi frâna coborârea. Foamea de succes e mare.
=
Dică ar fi vrut să plece, însă patronul trăieşte din amintiri.De fapt cui îi mai pasă, au venit salvatorii.

Citește mai departe...

Nervi


Voi vorbi la cald, pentru ca sunt lucruri care au avut loc in ultimile zile . Trecem peste comentata si controversata varianta reincarcata a Gazetei Online. Observ o intreaga de insiruire de stiri care denota o profunda stare de nervozitate prin loturile echipelor de prima liga. La Cluj, Shrek Capcaunul probabil este plictisit de Fiona sa cea blonda de acasa si se gandeste cam cati vajnici bodyguarzi ardeleni poate sa ii provoace la o leapsa prin discoteci. Marius Constantin si Coman dovedesc ca resepctul si colegialitatea nu sunt punctele forte din programa scolara a domnului profesor Rednic ( banuiesc ca este o stransa legatura intre stilul Rednic degringolada pornita la Dinamo in perioada petrecuta de catre domnia sa acolo ). Ma gandesc ca arogantii vor sa le fie vazuta si fateta de bufoni. Iar amenda este cea mai usoara modalitate de a ingropa lucruri ce este posibil ca pe viitor sa aiba repercursiuni mai dure. La final, unul dintre cei doi se va vedea fortat sa plece.


Neasteptat insa, o veste din acelasi tipar al divergentei vine din tabara Unirii Urziceni, o echipa care cel putin la nivel de lot, asta ca sa nu trimitem sageti catre MM Stoica, avea o infatisarea destul de linistita. Nu stiu ce putea sa se intample intre cei doi fosti colegi de nationala, cert este ca reluarea iminienta a competitiei interna, competitie care pune pe masa o miza mai ridicata ca oricand incepe sa incinga spiritile. Si pot presupune ca este doar inceputul. Incepem sa privim in gol, in directii ce de foarte mult nu mai au legatura cu fotbalul, evitand sa mai gandim la motivul original al creatiei sale si coborand nivelul unei pasiuni imense. Toate astea, pentru multi bani. Daca merita ? Sigur ca merita. Mai asteptam ziua cand langa maseur isi va face aparitia si antrenorul de box. De preferat Doroftei, asta pentru ca lectiile sa vina din partea celor mai buni, pentru cei mai buni.

Citește mai departe...

FOOTIEMAP

Am gasit tot rasfoind internetul ,urmatoarea pagina , poate ca mai tarziu decat altii, insa cred ca celor care nu stiau de ea, informatia le poate fi foarte utila. Este vorba de o harta a cluburilor de fotbal din ligile superioare din foarte multe tari ale globului.


Ca orice proiect, FOOTIE MAP, caci despre aceasta pagina vorbim, are calitati si defecte. Un destul de complet ghid ale marilor ligi europene cu linkuri catre paginile web ale rescpectivelor echipe. Putine informatii insa despre America de Sud , exceptie facand Brazilia si Argentina.


Cat despre Romania. Toate bune si frumoase. Informatii destul de multe si bune. Linkuri utile. Atat doar ca nu imi dau seama cum de s.au strecurat acolo echipe ca Poiana Campina, Prefab sau Dunarea Giurgiu. ( cu tot cu pagina web )

Citește mai departe...

Noul Van Basten al fabricii Berlusconi


La varsta de trei ani, deja lovea mingea de fotbal. Juca fotbal de sala, pentru ca tatal sau ii inoculase veninul sportului rege in sange, iar mama sa intuia ca acel copil ce dadea suturi in portocalele de prin supermarketuri va avea sa devina un supercrack al fotbalului. Si asa a si fost, desi totul era pe punctul de a lua o curba neasteptata atunci cand micul Alexandre avea doar 10 ani. Isi rupe bratul jucand cu echipa orasului sau si este dus la spital pentru a ii fi acordate ingrijirile de rigoare. Problema a aparut in momentul in care medicii au descoperit pe langa fractura bratului, o tumoare osoasa la umar, cu posibilitatea de a degenera in cancer. Alexandre a ajuns pe masa de operatii, iar chirurgii au reusit sa dribleze cu succes cancerul. Tatal sau functionar, mama sa casnica, au fost nevoiti sa treaca prin momente grele. Nu puteau face fata costurilor ridicate ale operatiei, insa spitalul a decis sa suporte totul si dupa numai trei luni, copilul era recuperat total. Dupa operatie , Alexandre a continuat sa joace fotbal, insa cu un tricou cu maneci lungi pentru a ascunde gipsul ce ii ascundea umarul. Azi are 18 ani si este noul Van Basten al fabricii Berlusconi. Mai este cunoscut drept PATO, Alexandre Pato.


Trei ani dupa accident, Alexandre intra in categoriile inferioare ale clubului din Porto Alegre, spre marea dezamagire a tatalui sau, fan declarat al celor de la Gremio, inamicul public numarul unu al celor din Porto Alegre. A fost inceputul unei fulgeratoare cariere pentru Alexandre, cel ce avea sa inceapa a fi cunoscut drept Pato, in onoarea orasului sau natal. In doar patru ani a pus mana pe un post de titular la Porto Alegre, a fost golgeterul acesteia si a ridicat in maini Cupa Intercontinentala la Tokia, castigata in fata Barcelonei lui Ronaldinho. Ajunsese pe cele mai inalte culmi si toate cluburile mari ale Europei aveau ochii atintiti asupra sa. La usa sa au sunat cei de la Chelsea, urmatii de Real Madrid, insa destinul ii pregatise ca ursita, AC Milan.


Cineva, cumva a reusit sa il convinga pe Silvio Berlusconi sa amane o importanta intalnire de afaceri si sa traga o privire fugara peste cateva clipuri video cu un pusti minune care juca in Brazilia si care avea nuante de geniu. Berlusconi a acceptat, a vizionat clipurile si sententionat dupa zece minute in care nu a dezlipit privirea de pe ecran :


=Nu am mai avut aceasta senzatie de cand l.am transferat pe Van Basten. Acest copil este nascut pentru a juca pe San Siro.


AC Milan a platit imediat 22 de milioane de dolari, iar Alexandre Pato inca minor a devenit transferul minune al campioanei europene de cluburi en.titre. Transferul sau a fost facut prea tarziu pentru a mai putea fi inscris in lista pentru turul din IL Calcio. Asa ca Pato a fost nevoit sa astepte implinirea celor 18 ani, iar pe 13 ianuarie 2008, noul Van Basten al celor de la Milan si.a vazut doua vise implinite dintr.un foc : sa inscrie pe San Siro si sa joace alaturi de idolul sau , Ronaldo. Viitorul este al sau. Inca este devreme, insa despre Alexandre Pato se poate afirma ca, in careu, este un asasin cu chip de copil si ca dedesubtul protectorului dentar se ascund ascutitii colti al viitorul Van Basten din fabrica Berlusconi.

Citește mai departe...

GAZETA SPORTURILOR RELOADED


Gazeta Sporturilor a lansat noul format online. Mult mai bun ca precedentul, mult mai decent si extrem de asemanator cu cel al spaniolilor de la Marca. Insa nu degeaba a fost Gusti in vizita de lucru la Madrid. Ma bucura faptul ca Mysportul are alocat un spatiu destul de acceptabil. E ok. Acum ramane sa asteptam o eventuala miscare a celor de la Prosport, in cazul in care intradevar noii proprietari chiar au gandit o contraofensiva. Insa daca va aparea ceva gen Sport.ro, nu stiu cat succes vor avea.

Ramane de vazut daca GSP isi va alege ca directie sustinerea unica a unei echipe, stiut fiind faptul ca Marca este cotidianul de casa al celor de la Real Madrid. Daca se aseamana la infatisare, macar sa se asemene si caracterele.

Citește mai departe...

MEET THE SPARTANS : NUMBER 1 IN USA

O parodie a celebrului 300 a stricat petrecerea de revenire a lui Rambo.



Citește mai departe...

NICI LA STRICAT NU MAI SUNTEM BUNI


Nici la stricat nu mai suntem atăt de buni ca altădată. Au venit nemţii, însă aştia habar nu au. Ei sunt cu ridicatul. Ce mai contează? , din moment ce comisioane de sute de mii, poate chiar milioane de euro reulează nestingherite prin conturile bancare ale unor persoane sus-puse " ce doresc evoluţia fotbalului românesc" . Măi oameni, e doar un amărât de stadion ! Delirant !


Abia aştept să văd rânjetele celor din clica fotbalului mioritic în momentul tăierii panglicii măreţei realizării. Burduhănoşilor, până şi fraţii noştri de peste Prut au un stadion demn de naţională. Voi vă chinuiţi de ani întregi. Asta îmi aduce aminte de cum cu vreo câţiva ani în urmă se taia panglica primilor 3 sau 4 kilometri din şoseaua centura a Braşovului ( pe atunci ministru la Transporturi era Radu Berceanu ) . Cu mare fast. Şi de atunci nimic.

Citește mai departe...

SINDROMUL ÎNGERULUI CĂZUT


Ronaldinho este ultima victimă. În mai puţini de doi ani a trecut de a fi considerat Cel Mai Bun Fotbalist din Lume, lider indiscutabil al unei Barcelona ce avea să câştige în sfârşit ce-a de-a doua Liga a Campionilor din istoria sa, referinţă a selecţionatei braziliene şi icoană mediatică la nivel mondial, la cea a unei stele stinse şi cu simptomele unui declin fizic şi fotbalistic alarmant. Este ceea ce în lumea fotbalului mare se numeşte ” sindromul îngerului căzut”, un rău de înălţime care în istoria recentă a fotbalului, deja le-a trimis factura şi altor staruri braziliene care au trecut de la glorie în infern cu aceeaşi rapiditate cu care rezolvau partidele.
-
Rivaldo, Ronaldo sau Adriano sau chiar Romario au suferit acest sindrom într-un anumit moment al carierei lor. Dorul de casă, înfruntările cu antrenorul de servici, acuzaţiile unei vaporoase vieţi de noapte, accidentările sau încăpăţânarea de a schimba club după club au fost unele dintre motivele care la data respectivă au semnificat decăderea fiecăruia dintre aceşti fotbalişti.
-
Disparitia ambitiei.
-
Poate fi considerată dispariţia ambiţiei provocată de câştigarea de titluri şi automat mulţi bani, neştiinţa de a gestiona faima sau discrepanţe în comportamentul faţă de antrenori, adevărul este că în toate cazurile şi în fiecare dintre ele , fotbalistul a sfârşit prin a abandona clubul pe uşa din spate, acuzat că nu mai este dedicat echipei şi în cele mai multe dintre cazuri la preţ de reducere. A fost cazul lui Rivaldo, stângaciul care a avut pentru puţin timp Camp Nou la picioare la finalul anilor 90, ceea ce avea să îi aducă drept recunoaştere mondială un Balon de Aur. Pornită fiind ce-a de-a patra campanie a sa în tricoul blau-grana, a luat startul şi declinul său ca fotbalist. Foaia de salariu ( 6,6 milioane de euro free taxe ) şi degetul acuzator al suporterilor care cu doar căteva luni în urmă îl idolatrizau,l-au scos ţap ispăşitor al prostului moment prin care trecea echipa catalană. Acelaşi lucru avea să i se întâmple şi lui Ronaldo la Real Madrid doar câţiva ani mai tărziu.
-
“Sindromul Îngerului Căzut” de care au suferit atât Rivaldo cât şi Ronaldo au avut drept numitor comun, conflictele cu antrenorii. În cazul lui Ronaldo polemica a fost dublă. Prima dată la Inter cu Hector Cuper în 2002, forţându-şi plecarea de la un club care îi adusese consacrarea şi îl sprijinise în încercarea de a trece peste grava accidentare suferită la genunchi. Mai tărziu la Real Madrid s-a contrat cu Fabio Capello, care s-a dispensat foarte uşor de el reuşind să îl plaseze celor de la AC MILAN.De data aceasta accidentarile si implicit clubul nu mai au rabdare cu el. Rivaldo în schimb, doar ce primise Balonul de Aur,s-a gândit să îşi pune singur beţe în roate , cerându-i antrenorului de atunci al Barcelonei să nu îl mai pună extremă stângă şi să îl folosească mai mult pe postul de mijlocaş central. Olandezul nu a înghiţit ifosele brazilianului, reproşându-ica dacă a câştigat Balonul de Aur a făcut-o tocmai pentru că a fost folosit pe banda stangă. A fost scânteia care l-a dus pe Rivaldo pe un drum de pe care nu a mai reuşit să revină în elita fotbalului mondial.
-
FĂRĂ LOC ÎN ECHIPĂ.
-
Penultimul capitol al acestui “sindrom” l-a avut în centrul atenţiei pe Adriano. Suporterii lui Inter îşi bucurau ochii cu puterea fizică şi simţul de golgeter al celui care între 2004/2006 avea să marcheze de 47 de ori în 89 de partide. Ajunsese să atingă maturitatea fotbalistică. Cel puţin aşa părea. Însă începutul sezonului 2006/2007 nu a mai fost acelaşi. Ieşirile nocturne, surplusul de greutate( ajunsese ca acul cântarului să arate cifra 99 în dreptul kilogramelor ) şi problemele cu alcoolul au generat o criză care a obligat clubul să îl îndepărteze de lângă echipă. A ajuns în final înapoi în Brazilia , la Sao Paolo. Cine s-ar fi gândit acum doi ani că stăpănul dinIL Calcio avea să rămână fără loc în Serie A.Poate doar aceia care se ghidează după regulile acestui “sindromul al îngerului căzut” : anticipând faptul că o dată depăşit un anumit ciclu cu acelaşi club, starurile braziliene cedează. Ultimul pe listă, Ronaldinho, pe care şefii Barcleonei îl ţin la păstrare pentru ca preţul lui să nu cadă la fel de rapid ca indicele burselor în ultimul timp. Excepţia de la regulă, se numeşte Kaka în timp ce “marea speranţă a sindromului ” se numeşte Robinho, cel pe care sosirea la Real Madrid, l-a făcut să îşi schimbe părerea despre imensele lanţuri şi pandative de aur.

Citește mai departe...

ROMANIA CEA MAI CORUPTA TARA DIN UNIUNEA EUROPEANA

Dupa cum se arata intr=o analiza sociologica a celor de la Transparency International, Romania este cea mai corupta tara din Uniunea Europeana si a treia, dupa Albania si Macedonia din intreaga Europa. Respectivul barometru ( un amplu si interesant pdf puteti gasi aici ) semnaleaza ca persoanele cele mai afectate de coruptie sunt cele cu veniturile cele mai mici. Asa ca , indiferent daca tara este destul de bogata sau nu, cei mai afectati de coruptie sunt saracii, iar pe primul loc in topul institutiilor afectate de coruptie este POLITIA.


Aveti incredere deci in momentul in care vreti sa depuneti o plangere de acest gen. Stati linistiti, coruptia exista, insa cum zice Dragomir de la Liga " fara dovezi nu se poate face nimic".


Bulgaria este mult in fata noastra la acest capitol.

Citește mai departe...

VIDEOTECA TIKITAKA : URMASUL LUI VAN DAMME

Prea tare pentru a mai comenta ceva despre urmatorul clip. Atat doar ca acest demn urmas al spagatelor lui Van Damme isi dorea un rival pe masura sa...... ce a urmat ????.....

www.Tu.tv

Citește mai departe...

DESPRE RESPECT SI ADMIRATIE


Citeam pe undeva că în FA Cup au posibilitatea să se înscrie echipe alcătuite chiar şi din suporteri, echipe care cu o mare cantitate de noroc alături, ajung să joace contra giganţilor din Premier League în cazul depăşirii primelor runde eliminatorii. Este cazul celor de la Havant and Waterlooville, o echipă din ce-a de-a şaptea divizie engleză, care aseară a înfruntat Liverpool pe legendarul Anfield .

=

O istorie întreagă. Acest club de pe coasta de Sud, rezultat în urma fuziunii a modestelor echipe din satele Havant şi Waterlooville, a început să dispute rundele preliminarii din FA CUP în septembrie 2007 şi puţin câte puţin a urcat treptele respectivei competiţii eliminând toate echipele întălnite în cale. Ultima victimă, Swansea City liderul celei de-a treia divizii englezeşti. În acea partidă a fost stabilit şi recordul de asistenţă pe stadionul din Havant, 4400 de spectatori au marcat o cifră ce probabil cu greu va mai fi depăşită în istoria viitoare a acestui club, din moment ce media asistenţei era în jurul a 600 de spectatori pe meci.

=

Sâmbătă 26 ianuarie 2008, aceşti jucători au jucat în faţa a peste 40 000 de oameni prezenţi pe Anfield Road. Cele 45 de procente care îi vor reveni din încasările acetui meci, înseamnă o serioasă înjecţie financiară pentru o echipă alcătuită din paznici de noapte, instalatori, electricieni, gunoieri sau pescari. Această echipă şi-a căştigat pentru o oră admiraţia unui stadion întreg ( inclusiv a mea , în faţa micului ecran ). Revăzând acum golul marcat de Paquette, cel care avea să îi pună echipa în avantaj în faţa celor de la Liverpool şi bucuria ulterioara ( VIDEO AICI ), îţi dai seama că s-a întâmplat un lucru din categoria celor care rămân întipărite pe veci în memoria microbiştilor englezi. De două ori a preluat Havant and Waterlooville conducerea pe tabela de marcaj, un 2-2 la pauză care le dădea dreptul să viseze, s-a impus însă logica şi Liverpool a căştigat cu 5-2 după un hat-trick reuşit de Benayoun.

=

Însă asta contează mai puţin. Important este că acei gunoieri vor avea ce să le povestească vecinilor, nepoţilor si prietenilor de prin pub-urile satelor Havant şi Waterlooville. Că au fost pe Anfield şi au băgat frica în Liverpool. Sunt campionii moral ai FA CUP câştigănd repsectul şi admiraţia întregii suflări fotbalistice din Anglia. Această echipă al cărui buget pe un an îl poate plăti Fernando Torres cu salariul lui pe o săptămână.

Citește mai departe...

VIDEOTECA TIKITAKA : PARTIDE MEMORABILE Liverpool vs Havant and Waterlooville



Citește mai departe...

GOLURI CE ÎŞI CAUTĂ STĂPÂNUL

CE JUCĂTORI SE AFLĂ ÎN SPATELE UMBRELOR

Indicii ajutătoare.

1) Brazilian, câştigător al Copa America 2004

2) A jucat la Girondin Bordeaux şi este un fan al badmintonului

3) La vârsta de 16 ani marcase deja 59 de goluri cu selecţionata sub-17 a ţării de origine.

4 ) Are naţionalitate italiană, nu este italian şi a jucat pentru Villareal.

Citește mai departe...

GIGI OFTICATUL


Gigi Becali se oftică. Cică din cauza lui Andrey, un brazilian care ar fi vrut sa devină mare portar la Steaua însă nu l-au ajutat picioarele, un alt brazilian, anonim şi ăsta, nu ar fi vrut sa se transfere în Ghencea. Păi ce recomandări poţi aştepta din partea unui om pe care îl trimiteai în Ferentari cu Dacia 1310 bre nea Gigi ?

Citește mai departe...

R.E.M. REVINE - Vrei să asculţi cu ce ?


ACCELERATE este ultimul album al nord-americanilor de la R.E.M, album care însă nu va fi lansat până în data de 1 aprilie. Până atunci banda oferă în avanpremieră căteva zeci de secunde din ceea ce va fi primul lor single de pe noul album, single numit Supernatural Superserious.

Albumul respectiv va fi compus din 11 noi piese : Living Well Is The Best Revenge, Man-Sized Wreath, Supernatural Superserious, Hollow Man, Houston, Accelerate, Until The Day is Done, Mr. Richards, Sing For The Submarine, Horse To Water y I´m Gonna DJ şi este primul album de studio după Around the Sun ( 2004 ).


Citește mai departe...

POVESTEA LUI BULĂ ŞI A LUI ŞTRULĂ


Bulă era mare mahăr. Atăt de mare încât era ceva normal să aibă mulţi duşmani. Mulţi vroiau să îl întreacă. Era miezul bloggerilor şi invidia era mare. EEEE...a tras Ştrulă pe brănci, a tras ca un negru ce vrea să trăiască precum albii. A tras Ştrulă şi l-a depăşit pe Bulă. Acum Ştrulă e cel mai tare din parcare. Şi face piruete cu Trabantul. Mult fum. Daţi veste, că vine sfărşitul lumii şi se ia lumina. Ce-o fi făcând Bulă oare?


Băi ce oameni !

Citește mai departe...

TORNADO SOCCER -CUM SA JOCI FOTBAL IN MIJLOCUL UNEI TORNADE



Citește mai departe...

CONDITII INUMANE

Mare vâlvă au făcut zilele trecute în presa scrisă şi în televiziunile spaniole imaginile cu vestiarele şi condiţiile catalogate drept "inumane" al unei echipe de Segunda B iberice, echivalentul Diviziei C de la noi. Se plâng spaniolii de lumina slabă a nocturnei sub care se antrenează şi de deplorabila stare a vestiarelor. Mă gândeam dacă s-ar face o vizită prin vestiarele echipelor de DIvizia C din România, cam ce situaţie va fi găsită. Probabil că scenografia din seria SAW ar fi minciună.

Comentând aparte, într-un jurnal sportiv într-un calup de imagini ce se vroia o comparaţie cu imaginile de mai jos, am putut vedea imagini video cu vestiarele Stelei din Ghencea. Şi dacă tot vorbim de comparaţii, look here.





Citește mai departe...

GAZETA SPORTURILOR SI PACTUL DIN MADRID

Andrei Niculescu publică astăzi pe blogul Gazetei Sporturilor un articol despre un aşa-zis pact al ziarelor spaniole de fotbal. Toate bune până la un anumit punct. Afirmaţiile făcute în respectivul articol ar fi trebuit verificate puţin. Se spune că respectivul acord al presei sportive spaniole ar fi decis dispariţia informaţiilor tip transfer-bombă începând cu 1 ianuarie. Nu ne explicăm însă cum de pe prima pagină a AS-ului sau a celor de la El Mundo Deportivo au apărut următoarele informaţii. Probabil că pactul respectiv a fost respectat la fel de mult timp căt ar fi fost respectat şi un eventual pact din presa sportivă românească.


Citește mai departe...

BLOGĂRAIA VERSUS CONQUIZTADOR


Bloggerii români, partea "revoluţionară", au pornit o ofensivă furibundă la adresa CONQUIZTADORULUI varianta mioritică.De la ce s-a pornit nu e prea clar, cert este că respectivul joc seamănă cu maneaua. Toată lumea îl dispreţuieşte însă pe ascuns, mai bagă câte un joc. Aici, aici, aici, aici, aici , aici şi aici se trage din toate poziţiile. O fi de vină invidia sau chiar este de proastă calitate conţinutul de acolo, pe mine nu mă deranjează atăt timp cât îmi mai ţine din când în când prietena ocupată ( asta urăşte manelele) , deşi îl consider la rândul meu din mica impresie pe care mi-am făcut-o, pură vrăjeală, din moment ce majoritatea răspunsurilor sunt date la nimereală.

Citește mai departe...

STEAUA SI INFLATIA DE ATACANTI


Steaua şi-a tras un set nou de atacanţi, compartimentul care a scărţâit serios în tur, văzându-se supus acum unei adevărate inflaţii.Cum se va descurca Marius Lăcătuş cu această inedită situaţie pentru el, rămâne de văzut. Cert este că se va vedea nevoit să aleagă şi să aplice varianta optimă şi tactica potrivită pentru a scoate echipa din Ghencea din proasta impresie vizuală pe care a lăsat-o în prima parte a sezonului. Asta dacă va fi lăsat, bineînţeles, pentru că transferurile au venit destul de tărziu pentru a se reuşi o omogenizare. Să încercăm să anticipăm câteva variante ce poartă numele unor mari antrenori europeni.


SOLUŢIA CAPELLO
O dată cu trecerea anilor, italianul şi-a patentat fără încetare sistemul : în primul rând apărarea şi se va ataca doar căutând superioritatea numerică în zone bine definite, de exemplu, doi atacanţi contra doi apărători. Capello caută această poziţie, însă în momentul în care echipa sa avansează, diferiţi jucători atacă o singură poziţie. Astfel, în momentul în care un fundaş are mingea, atacanţii căută centralul advers cel mai debil. Ceva asemănător stilului lui Capello s-a putut vedea în prima parte a campionatului la Steaua, în fazele fixe, momente în care "multe tancuri" steliste se plantau în aceeaşi zonă a careului, împingându-se reciproc, lipiţi, având încredere în faptul că dacă nu atinge unul balonul, celălalt va reuşi. Soluţie viabilă, forţa, cu Pepe Moreno şi Mendoza în avanposturi.


SOLUŢIA WENGER
Cea mai grea, pentru că este nevoie de multă dinamică şi energie pentru a o duce la îndeplinire, iar Stelei tocmai acest lucru i-a lipsit în tur.Ar fi o echipă total diferită, cu fotbal direct ca obiectiv principal, cu neapărata prezenţă a unui mijlocaş care să filtreze toate baloanele şi extreme care să surprindă în spatele adversarului, căutând conexiunea cu cei care vin din urmă. Atacuri scurte, însă verticale, electricitate în loc de toropeală, două-trei atingeri cel mult şi multă mişcare. Asta ar însemna un la fel de puternic efort din partea defensivei steliste, greu de obţinut în condiţiile în care cu excepţia lui Emeghara, restul apărătorilor în frunte cu Goian, sunt destul de lenţi.


SOLUTIA ANCELLOTI

Toată responsabilitatea ofensivă aplicată de acesta la Milan cade pe umerii a doi jucători: unul care dezechilibreză prin deplasarea balonului - Pirlo - altul care o face prin manevrarea lui pe traiectorii surprinzătoare - Kaka. Şi aici suferă Steaua, nu dispune de oameni care să facă legea în spatele vârfurior. Pentru a avea atacanţi care să profite de dezechilibrul provocat de cei care fac mişmaşuri cu mingea la mijloc, trebuie să ai şi mijlocaşi. Ar fi o Steaua solidă în apărare şi în care şapte jucători vor avea ca unică misiune recuperarea mingii. Urmează cei doi oameni cheie, alternativă la Kaka & Pirlo, alternativă greu de găsit la Steaua, deocamdată,alături de Dică puţin retras nevăzând un posibil alt cap limpede. Varianta ideală pentru atac ar fi perechea Moreno, competându-se reciproc, forţă şi viteză.


Nu suntem antrenori, însă cu toţi putem opina şi inevitabil o şi facem. Lăcătuş va fi nevoit însă să gestioneze avalanşa de atacanţi din Ghencea, pentru că ar putea fi totul în zadar, din moment ce, cel a cărui meserie este să dea gol îşi pierde timpul pe marginea careului advers.Iar loja luxoasa din inaltul tribunei va avea mai multe motive ca oricand sa declanseze tiradele cu iz umilitor.

Citește mai departe...

VIDEOTECA TIKITAKA : CEL MAI RAPID GOL INSCRIS IN PRIMERA DIVISION

Golul cel mai rapid din istoria Primerei Division s-a marcat ieri în Real Valladolid - Espanol Barcelona. Autor , Llorente după numai 7 secunde de la primul fluier al arbitrului.De altfel, golul este superb.



Citește mai departe...

CE NU SE STIE DESPRE NOUA PERLA A STELEI : DAYRO MORENO = Copilul problema


Se pare că Steaua Bucureşti s-a ales cu un atacant de valoare dar în acelaşi timp şi cu un cartof fierbinte în palme.Noua achiziţie a clubului Steaua Bucureşti a fost golgeterul campionatului trecut în Columbia. Însă, pe lângă talentul său de marcator înnăscut, atacantul columbian este foarte controversat pentru problemele create în afara gazonului.


Dayro a fost implicat anul trecut într-un grav incident, datorită unor serioase acte de indisciplină petrecute după încheierea unei partide cu selecţionata de seniori a Columbiei. Respectivele incidente s-au soldat cu demiterea fostului antrenor al celor de la Once Caldas, dat fiind că cei care conduc clubul nu au vrut să pedepsească jucătorul pentru a îl putea vinde.


De altfel, transferul către Steaua al jucătorului nu ar fi prima sa experienţă internaţională, asta după experienţa nereuşită la Atletico Paranaense. Vânzarea sa era aşteptată de către conducătorii de la Once Caldas, care plănuia de ceva timp încasarea unei sume de bani pe urma acestui jucător problematic.


Citește mai departe...

Echipe si echipamente

De week-end. Recunoasteti echipele dupa tricoruri?

Citește mai departe...

ATLETICO MADRID - REAL MADRID: LIVE PE INTERNET


DERBIUL MADRIDULUI LIVE AICI

Citește mai departe...

FĂRĂ EI NU AR FI DERBI

Celălalt Atletico Madrid munceşte din greu pentru ca totul să fie perfect înainte de primul fluier al marelui derbi din capitala Spaniei, Atletico Madrid - Real Madrid.


La orele 17, o dată cu deschiderea celor 55 de porţi ale stadionului Vincente Calderon va porni şi numărătoarea inversă.Va mai rămâne doar aşteptarea intrării celor două echipe pe gazon pentru ca fiesta fotbalului madrilen să înceapă.

Înainte de toate totuşi, este munca anonimă, gri, însă efectivă, munca celorlalţi titulari ai derbiului.Kun Aguero, Casillas, Forlan, Raul sau Van Nistelrooy acaparează toate titlurile ziarelor pe toată durata săptămânii ante-derbi, însă fără oameni necunoscuti , ca Natalia, Arturo sau Juan Carlos, între mulţi alţii, spectacolul nu ar fi posibil.

Mijloc de ianuarie în Madrid, iar zilele însorite smulse parcă primăverii se bat cu cele ploioase rătăcite de toamnă. Iarna spaniolă e pierdută undeva în schimbarea climatică. Orbanii noştri ar avea succes prin primăriile de aici. Zăpada este ceva inexistent în peisajul de iarnă madrilen.Să revenim la fotbal. Duminică, Atletico a jucat cu Valencia, pentru ca ziua următoare să cadă ploaie şi privirile organizatorilor aţintesc gazonul. Nu e nici o problemă. Juan Carlos Canovas, responsabilul cu întreţinerea a preluat frăiele : " Ţinem mereu legătura cu Institul Naţional de Meteorologie, pentru a fi pregătiţi de orice. A plouat, însă am "înţepat iarba". Se fac mici găuri pentru ca apa să fie filtrată căt mai repede posibil.



Prima misiune a celor 10 persoane care se ocupă de gazon este să areglezele iarba şifonată de crampoanele jucătorilor în partida de duminică.Se înlocuiesc plasele porţilor, se revopsesc marcaje....rutină de 12 ore zilnice. La ora derbiului totul trebuie sa fie pus la punct.Coborâm către spălătorie.Mai sunt şase zile până la marele meci însă sunt nu mai puţin de 213 seturi de echipament sportiv care trebuiesc spălateşi călcate."Duminică dimineaţă trebuie să fim gata" spune Antonio Arganda, 28 de ani în casa celor de la Atletico.



Înapoi sus în tribună şi găsim lângă Peluza Sud ( Fondo Sur ) caseta celor de la UCO ( Unitatea de Control Organizatoric ). În interior 18 monitoare şi şapte persoane se închid pe toată durata derbiului.De acolo este controlată securitatea internă şi externă de pe Vincente Calderon. Peste 100 de camere video înregistrează tot pe DVD-uri." În cazul unei defecţiuni electrice, dispunem de un sistem autonom de alimentare care ne permite să menţinem absolut totul în funcţiune pentru o perioadă de încă opt ore" precizează Antoni Camara, responsabilul pe respectivul sector.

În momentul în care duminică, Atletico Madrid va ieşi de la vestiare, ritualul stadionului Vincente Calderon cere ca în difuzoare să sune hitul celor de la Opus " Live is Life". Este modalitatea prin care motivaţi jucătorii şi animaţi spectatorii.Tabelele de marcaj imense postate la peluze se vor încinge duminică, urmând să deruleze nu mai puţin de 120 de clipuri publicitare, publicitate care se vinde pe bani mulţi.Continuăm.În ziua meciului 50 de persoane se vor ocupa cu vânzarea de perne pentru scaune.Sunt pregătite zeci de mii.Un euro bucata.Orice ban este binevenit.O altă staţie: Departamentul de Atenţie a Publicului.Şapte persoane răspund într-un ritm infernal zecilor de cereri pe minut.Bilete, abonamente.Trebuie satisfăcute căt mai multe persoane.Câţiva metri mai departe se află departamentul de presă."Vor fi mai mult de 500 de ziarişti din toată lumea acreditaţi, însă dacă am da curs tuturor cererilor, ar trebui să avem mii de ziarişti pe stadion"explică Tomas Calvo, responsabilul cu acreditările.






Mult.Mult prea mult şi puţin timp pentru a trece prin toate sectoarele şi etapele acestei adevărate fabrici ce pregăteşte marele derbi de duminică.150 de loje oficiale care trebuiesc umplute cu personaje din elită.Peste 60 de baruri întinse pe toate nivelele stadionului deservite de aproximativ 250 de barmani. Şi totuşi. Oamenii de pe Vincente Calderon se tem de legende, iar legenda spune că atunci când Realul nu căştigă meciul de dinaintea derbiului, Atletico nu câştigă derbiul. Miercuri seară, în Cupa Spaniei, Real Madrid a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Mallorca, văzându-se eliminată din această competiţie.

Oamenii de la Atletico, scuipă în sân "Mereu când se întâmplă aşa, se răzbună pe noi.Dar acum îl avem pe Kun".

Articol care nu ar fi putut apărea fără aportul substanţial al lui Francesco Molino, reporter al cotidianului spaniol sportiv Marca.

Citește mai departe...

GSP.RO versus PROSPORT.RO

Pleacă unul de la GSP, un altul îşi dă cu presupusul cam pe unde, deşi primul se jură că raţa din gură nu e PROSPORT. Astea, în timp ce Gusti îşi roade unghiile de ciudă.

Citește mai departe...

22 DE JUCATORI ELIMINATI SI SIBERIA ISI SPUNE CUVANTUL

Recunosc că nu văzusem aceste secvenţe până acum, cel puţin nu în varianta integrală. S-a întâmplat în prima ligă mexicană ediţia 1986 în timpul unei partide disputate între America şi Chivas. Partida s-a terminat prin expulzarea de pe teren a tuturor jucătorilor, însă ceea ce este mai interesant în respectivul videoclip este comentariul televiziunii mexicane, demn de o finala de box la categoria grea.

Iar în cazul în care aţi crezut că mai rău nu se poate, faceţi comparţii cu ceva mai recent, petrecut săptămâna trecută în prima ligă rusească
de hockey. Nu e de mirare că americanilor le este frică de această naţie.

Citește mai departe...

CEI CARE PLATESC MEREU

România fotbalistică este în stand-by, asta în timp ce Europa Occidentală trăieşte cu fervoare începutul noului an. Suntem obligaţi să plătim astfel tribut capriciilor naturii şi proastei infrastructuri. Doar piaţa transferurilor, majoritatea dintre ele ratate, mai face clăbuci prin peisajul destul de anost al plaiurilor mioritice. Normal să îţi lipsească fotbalul.Pentru că în cele din urmă, fotbalul este fenomenul care mişcă cele mai mari mase de oameni. Şi vorbind de fotbal, îmi amintesc de o anecdotă ce îşi are originile în Campionatul Mondial din 1986. Argentina luase avantaj pe tabela de marcaj şi începând din acel moment s-a pus să îl apere. S-a ajuns în pauza dintre reprize, iar Maradona a intrat furios în vestiar şi spune legenda, a început să îi reproşeze antrenorului ” Poţi să aplici toate tacticile pe care le vrei, spre înainte, nu să dăm înapoi “. Nu l-a contrazis nimeni. Însă era începutul unei epoci în care fotbalistul începea să piardă putere în faţa antrenorilor iar acel episod avea o valoare simbolică : fotbalul recuperându-şi glasul.

=

Anecdota nu pretindea a fi un precedent.Din contră, cred că pe durata unei partide de fotbal, cuvântul antrenorului este lege. Asta pentru că mereu antrenorii sunt victimele.Bătăliile fotbalistice sunt foarte personale, pentru ca mai mereu victimele înfrângerilor nu sunt războinicii-jucători (ca să folosim un topic becalian ) , ci generalii ( antrenorii ), iar dacă punem nume proprii acestei chestiuni, vom vedea că antrenorul este personajul cel mai solitar din structura unui club, în momentul în care este nevoie să se gestioneze un conflict şi fără îndoială cel care trebuie să fie cel mai generos cu laudele atunci când apar succesele. Este de ajuns să ne oprim în curtea cluburilor unde criza a devenit o modă, pentru a verifica faptul pe care l-au avut rezultatele asupra unor antrenori ca Mircea Rednic sau Walter Zenga la Dinamo, criză care este de fapt administrativă, nu tehnică. Să ne reorientăm către Steaua, acolo unde toţi antrenorii ultimelor sezoane au plătit tribut aurorei boreale care a băgat în ceaţă loja principală de pe Ghencea.Plictiseala rezultată din ejectarea atâtor antrenori,a fosr redirecţionată pentru puţin timp către jucători.Greşit sau nu, timpul o va spune, însă cifrele seci arată o logică strâmbă a conducătorilor stelişti, din moment ce pui pe liber unul dintre cei mai prolifici jucători ai echipei, în speţă Zaharia. Comparăm respectivele cazuri cu cele ale lui Ioan Andone la Cluj şi Mircea Rednic, reîncărcat în Giuleşti, ambii savurând de vremuri fericite pentru echipele lor şi în acelaşi timp făcând eforturi de înaltă diplomaţie în propriile declaraţii, în încercarea de a distribui meritele, între jucători, conducători şi chiar cel responsabil cu parcela de gazon.

=

Putem observa deci, că timpurile de pace sunt responsabilitate colectivă, iar cele de război, în marea lor majoritatea, compromit doar antrenorul. Este o stupiditate, dacă se poate califica aşa, însă aşa funcţionează lucrurile în emotiva lume a fotbalului. De la primul microbist până la ultimul ziarist, de la conducător la jucător,, toţi suntem complici la această perversiune. Nu mai contează că primul contribuie de cele mai multe ori, doar cu insulte, sau că ultimul doar punând paie pe foc. Cu toţii, decretăm injustiţia. ” Demisia”,”şuturi prin tribune” “cronici ce desfiinţează”….sunt probe irefutabile în faţa unui juriu care taie cu bisturiul tocit.

=

De multe ori, antrenorii par aroganţi sau capricioşi, însă este un drept pe care l-au câştigat, asta pentru că sunt unicii care ştiu că vor cădea primii pe câmpul de război, iar singurul lucru pe care îl pot face este acela de a îşi alege singuri modul în care să moară.Puţin lipseşte,
şi se întoarce plutonul de execuţie în Liga românească.Până atunci să luăm ca exemplu cazul lui Rafa Benitez, cel al cărui credit câştigat cu Liverpool în finala contra Milanului de la Insanbul, începe să se cam termine.

=

Citește mai departe...

SUPERLEAGUE FORMULA

E stabilit.În luna august a acestui an va lua demara SUPERLEAGUE FORMULA , competiţie ce se vrea a căpăta cu timpul o anvergură mondială.

Cine va participa la ediţia inaungurală? Milan, Anderlecht, Borussia Dortmund, FC Basel, Flamengo ( Brazilia ), Galatasaray Instanbul, FC Porto, PSV Eindhoven şi Olympiacos Pireu.

Primul sezon se va alerga pe cele mai bune circuite europene : Anglia, Spania, Germania, Franţa, Belgia şi Italia.Începând cu cea de-a doua ediţie, intenţia este de a amplifica această competiţie, ajungându-se la un număr de 17 curse, unele dintre ele în afara Europei, încercându-se astfel să se dea posibilitatea microbiştilor şi în egala măsură pasionaţilor sportului cu motor din toată lumea de a se apropia de această inedită acţiune.

Citește mai departe...

SCRISOARE DE ADIO


Când vei citi aceste rânduri, corpul meu va fi început deja să alimenteze eternul lanţ al eternităţii de “dincolo” . Sper ca şoarecii ce se vor îngrăşa cu ADN-ul meu să nu moştenească stupiditatea mea genetică care este impregnată în el, deşi, având în vedere că sunt şoareci necrofagi, nu cred că va nota nimeni diferenţa. Ştiu, că asta er trebui să fie o scrisoare de sinucigaş, nu o nuvelă şi că mereu încep să deviez, însă draga mea, dacă nici acum nu pot să îmi fac de cap, mai bine mor ( vezi că ştiu să fac şi glume bune? ).
=
Înţelege-mă, nu te învinovăţesc, nu mă sinucid pentru că aş avea ceva probleme cu tine, nu sunt un laş, un omuleţ patetic şi fără “sânge în vene”, nici pentru că tu ai fi făcut ceva care să ma ducă spre acest gest.Viaţa este lipsită uneori de sens, tot ce este bun îngraşă sau este păcat, România nu a câştigat niciodată un Mondial de Fotbal iar lui Nichita Stănescu nu i-au dat premiul Nobel.
=
Nu, asta nu are de a face decât cu simplul fapt că am găsit LUMINA. Să nu plângi mult pentru mine, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să găseşti pe altcineva care să te merite mult mai mult decât mine ( ceea ce nu e prea dificil ), cineva care să se ridice la înălţimea ta, care să ştie să te stimeze şi să te aprecieze.Cred că sunt mulţi ruşi, indieni sau, mă doare inima să o spun, unguri care vor avea mult mai bine grijă de tine,decăt am făcut-o eu.
=
Gata.Nu mă mai lungesc mult cu vorba, promit că e ultima oară în viaţa mea ( ha, ha, ha, umorul ăsta al meu, mă izbeşte acum la final, însă tipul ăsta de glume se pot face o singură dată, înţelege…. ), mi-ar place însă să mai aranjezi o chestie pe care eu am lăsat-o neterminată.
=
Casa. Nu pot decât să îţi spun că am pierdut-o la Poker. Înţelege că aveam careu de POPI, era un pariu imposibil de pierdut, însă popii nu au fost de ajuns. Nu îţi fă griji însă, hahalera aia care mi-a câştigat-o a spus că va pune gazon nou şi că îţi va face o “ofertă imposibil de refuzat”. Cred că vrea să îţi pună numele la intrare.
=
Acum chiar că e gata. M-am chinuit să scriu frumos, să nu iasă agramat, sper să fii fericită. Sincer.
=
P.S. Ai observat că în sfărşit am lăsat în jos capacul de la W.C ? (ehhh … îmi venea mai uşor să ajung la tavan ca sa agăţ funia ).
=
POST P.S. Am uitat însă să trag apa …..( ha ha ha hahalerelor …. să te pup Steluţo ).

Citește mai departe...

Cel care a facut in pat.Vinovatul fara vina.

Bunica mea era o mină de aur când venea vorba de fraze "geniale".Una dintre cele mai celebre aruncate pe adresa nepoţilor era "ce scuze prosteşti găsiţi,faceţi în pat şi spuneţi că aţi transpirat".În faţa acestei dure realităţi,puştanii nu aveau decăt să recunoască faptul că au comis-o.


Cam asta ar trebui să i se spună şi lui Lăcătuş.Că a făcut în pat şi că puţini se aşteptau ca el să clacheze.Contrar faimei de "animal" ca jucător pe gazon,Lăcătuş obişnuise printr-un comportament calm,surprinzător de calm pe bancile tehnice ale echipelor pe la care a trecut.Cu atât mai surprinzătoare reacţia lui Lăcătuş la declaraţiile lui Bădoi.Care dintre ei o fi făcut în pat?E posibil ca noaptea să fie plină de coşmaruri pentru Marius Lăcătuş?Mai pe şleau,se teme cumva că va fi cât de curând debarcat de către Gigi Becali şi încearcă să găsească ţapi ispăşitori?Pentru că mi se par mult pe lângă caracterul antrenorului Marius Lăcătuş,recentele sale declaraţii.Daca si el incepe cu balacareala,ceva e putred pana in maduva oaselor la Steaua.

Citește mai departe...

MATJA KEZMAN,USTUROIUL SI POTAIA


Oleeeeee....! Ce puternic a început anul ! Câte poţi auzi într-un bar,unde lumea vine şi aduce cu briz-newsuri.Şi uite aşa afli că noul star al argentinienilor de la Independiente,atacantul German Denis,om cotat la 10 milioane de euro a fost muşcat de partea dorsală de către un câine în timp ce se antrena în parc.3 copci si la dat goluri.Oare l-a văzut Adi Ilie pe ăsta pe DVD?A marcat de 28 de ori în ultimul sezon.


Apoi aflu că Matja Kezman,ex-Atletico Madrid,Chelsea sau Psv Eindhoven,actual Fenerbahce vrea să se călugărească,pentru că spune el "aş fi mai util lui Dumnezeu"."Înainte îmi era milă de călugări,acum le invidiez stilul de viaţă" mai buf-bufuie Kezman.Gigiiii ia-l că e de-al tău.Aleluia !!!


Ultimul,însă nu cel din urmă dă cu şoşonii în baltă,de fapt cu seringa în venă,un japonez.Se numeşte,asta dacă mai contează,Kazuki Ganaha,are 26 de ani şi joacă fotbal profesionist în prima ligă japoneză pentru clubul Kawasaki Frontal şi s-a gândit omul să îşi injecteze ceva mujdei de usturoi în vene,asta pentru a preveni gripa.Cel puţin aşa susţine el.Federaţia Japoneză a considerat injecţia dopaj însă şi i-a trântit o amendă de vreo 80 000 de dolari.

Citește mai departe...

LINISTEA,BARUL SI REAL MADRID

Este ora 1 noaptea şi sunt prea obosit ca să mai am chef de ceva.Mulţumit totuşi şi nu chiar atăt de distrus încât să nu mă opresc pe drum spre casă pentru a imortaliza liniştea superbă ce acoperă cartierul.
Apropo,am început să "îmi fac veacul" prin acest bar.Bar în care la rândul lor îşi faceau "veacul" în timpurile junioratului ,copiii minune de la Real Madrid,Casillas,Raul sau Gutti.Voi reveni cu cu ceva amănunte despre acest loc pentru că juniorii celor de la Real Madrid continuă să "rupă stilul"(decent) în week-end prin respectivul bar.Acum ca ati facut cunostinta cu barul in care se debiteaza tot ce zboara pe blog,sa curga berea.

Citește mai departe...

CACA DE VACĂ


Numele ei este "Blonda" şi este pe cale să devină cea mai faimoasă vacă din peisajul fotbalistic.Asta pentru că în 24 februarie,Rubia,va decide prin metode specifice bovine câştigătorul unei trageri la sorţi organizate de clubul spaniol de fotbal Amoeiro,club ce activează într-o divizie regională spaniolă.Tragerea la sorţi propriu zisă este de fapt nici mai mult nici mai puţin decăt rezultatul primei balegi lăsate în urmă de "Blondă" într-una dintre cele 6000 de parcele în care clubul de fotbal şi-a împărţit propriul teren de fotbal.Fiecare parcelă se vinde AICI pentru modica sumă de 10 euro,acţiune prin care conducătorii clubului încearcă să mai strângă ceva fonduri.

Modalitatea este simplă.Terenul de joc a a fost împărţit în 6000 de pătrăţele egale,care se vând exclusiv pe internet,iar în ziua tragerii la sorţi,"Blonda" va fi lăsată liberă pe gazon,urmând ca proprietarul pătrăţelului în care vor cădea primele grame de balegă să fie căştigătorul unui autoturism.Mai sunt câteva alte premii,însă acestea vor fi atribuite în urma unei clasice trageri la sorţi din urnă.Balega norocoasă este numai una.

Citește mai departe...

PORNO PENTRU SURZI


Americanii au scos ceva porno şi pentru surzi.De fapt o dau în desene animate.Comic să vezi gemete şi gâfâieli ieşind din presupusa materie cenusie a unei donşoare.Oamenii cu ideea speră să scoată ceva bani.Interesant este că actorii sunt persoane cu probleme auditive,cel puţin aşa afirmă cel care a avut această idee.

Citește mai departe...