Povestile fotbalului: Matthias Sindelar - Lectia de demnitate

O poveste despre demnitate. Ales drept fotbalistul austriac al Secolului XX, povestea lui Matthias Sindelar depăşeşte cu mult pe cea a super-echipei austriece din anii 30. Povestea unui om care a murit pentru a nu îşi vinde sufletul şi crezurile.

Austria rămânea departe de Uruguay în 1930 şi, la fel ca multe ale ţări europenea a decis să nu participe la primul Campionat Mondial de fotbal. Spun cronicile că era, probabil, selecţionata cu cel mai bun fotbal din acele timpuri. Selecţionata antrenată de către Hugo Meisl era supranumită Wunderteam ( echipa-minune ), iar stilul său fin şi coordonat era comparat cu o orchestră vieneză, în care se făcea remarcat cel mai talentat violonist : Matthias Sindelar.

Era atât de slab şi înalt încât părea că se prăbuşeşte la fiecare mişcare, imaginea sa debilă aducându-i numele de "Papierene /Omul de Hârtie ". Fragiliatatea sa nu mai conta însă în momentul în care lua mingea la plimbare cu ajutorul piciorului drept. Se născuse pe 8 februarie 1903 în Kozlov o regiune moravă care aparţinea Imperiului Austro-Ungar. Cel mai bun amic al său au fost balonul şi străzile Vienei, acolo unde avea să fie remarcat , urmând ca la doar 20 de ani să fie starul celor de la FK Austria, echipă cu care avea să câştige trei titluri naţionale în primii săi trei ani de contract. În interiorul acestui club, club ce avea legături cu comunitatea evreiască din Viena, avea să îşi cunoască soţia, Camila Castagnola, fiică de de evrei italieni.

În 1926 debuta cu naţionala Austriei, cu care a început să minuneze Europa, punctul culminant fiind atins în 1931 o dată cu un sec 5-0 administrat Scoţiei, chiar pe stadionul din Glasgow. Austria se anunţa ca marea favorită pentru titlul mondial din 1934, însă lucruri ciudate petrecute în semifinala contra Italiei i-au privat de un titlu pe deplin meritat. Spun cronicile acelor timpuri că regimul fascist de la Roma ar fi ameninţat arbitrii, aşa că în zadar avea să marcheze Sindelar, de două ori chiar, unicul gol de pe tabela de marcaj a fost cel înscris de Italia. Pentru austrieci s-a găsit drept scuză, offside-ul. Greşit fluierate, bineînţeles. Visele echipei austriece se vedeau nevoite să aştepte alţi patru ani, până la Mondialul din Franţa 38. Nu a fost să fie.

Martie al acelui an, Hitler invada Austria iar în aprilie a avut loc un referendum : 99,73 dintre austrieci au fost de acord cu statul de anexă a Germaniei. Şi aici, spun cronicile istorice, a avut loc o altă manipulare, din moment ce s-a votat în faţa agenţilor SS cărora le era înmânat dupa acea buletinul de vot.Austria nu mai era o ţară, nu mai putea juca un Mondial de fotbal.
Pentru Hitler, aşa cum dorise deja să se întâmple cu ocazia Jocurilor Olimpice Berlin 1936, o victorie germană ar fi fost o propagandă imensă pentru delirul "rasei superioare".Şi cum cei mai buni fotbalişti erau austrieci, s-a orientat către ei. Germania devenea astfel favorită la câştigarea titlului mondial.

Însă Sindelar, între timp ajuns la vârsta de 35 de ani, a simulat o accidentare pentru a nu se vedea nevoit să îmbrace tricoul pe care era brodat zvastica sau a se vedea nevoit să execute salutul nazist.Înainte de Mondial Hitler organiza un "amical" pentru a sărbători "marea unificare" : Germania contra Austria. Sindelar avea să se vindece ca prin miracol pentru a îmbrăca tricoul propriei ţări.Ştia însă că în cazul în care Austria câştiga sub ochii Fuhrerului, va avea mari probleme. De multe ori însă omul preferă să îi fie loial propriei inimi : bătrânul Matthias avea să joace cea mai bună partidă a carierei sale şi marca două goluri selecţionatei naziste.

A fost invitat iar să joace la Mondialul francez, însă a refuzat. Intra pe listele negre. Nausch, căpitanul Austriei, reuşea să fugă în Elveţia împreună cu soţia de origine evreică. Sindelar şi soţia sa nu a reuşit. Nu a mai fost lăsat să joace, nici măcar să iasă din casă... Naziştii aveau chiar recompensă aceluia care reuşea să îl asasineze. Sindelar s-a văzut nevoit să se ascundă, urmărirea devenind feroce, insuportabilă, evreii închişi erau duşi în lagărel de concentrare ; viitorul era negru. Totul s-ar fi rezolvat pentru el dacă se decidea să îmbrace tricoul selecţionatei nemţeşti, însă dorinţa de a rămânde demn a fost mai puternică. Holocoaustul era la început, însă Sindelar nu avea să îl cunoască.

23 ianuarie 1939 : ştia că deschizând ochiul aragazului nu avea să impiedice cutremurătoarele atrocităţi ce aveau să urmeze, însă pentru el suferinţa lua sfârşit. În momentul în care poliţia nazistă avea să găsească cele două corpuri asfixiate, s-a interzis orice tip de manifestaţie : 40 000 de vienezi au sfidat regimul şi au ieşit pe străzi pentru a îl conduce pe ultimul drum. Poşta autriacă se vedea colapsată de zecile de mii de telegrame venite din toată Europa.

De o manieră tristă şi fără întoarcere, cel mai bun jucător austriac din toate timpurile, dribla ororile şi demenţa lui Hitler.