Drama nationala: Lacrima lui Mirel

Mai lipsea de la aeroport un cor de bocitoare iar tabloul era complet.

Părțile secunde nu sunt niciodată bune ( exceptând poate Stăpânul Inelelor ) iar Mirel a ratat atunci când a refuzat prima ofertă venită din străinătate. Era singura lui posibilitate adevărată de a ajunge alături de Cristi Chivu la Internazionale. Au mai apărut remake-uri de oferte însă pentru Mirel a apărut mereu un prea târziu, ba un ligament, ba un naș, ba un geam spart, iar box-office-ul e crud. Nu placi, nu ești vândut.

A plecat în cele din urmă, însă în direcție opusă celei dorite iar pe ecranele Romaniei se difuzează o adevarată dramă indiană Made în Bollywood: ” Unde pleci tu Mirele?…și cui ne lași?” Salvat de Cosmin Olaroiu din ghearele plafonării care ii suna tot mai insistent la ușa carierei, Mirel nu pleacă la mai rău: va avea un salariu excelent iar Steaua obține, în mod nesperat, câteva milioane de euro de la care își luase adio, treptat, o dată cu fiecare accidentare suferită de căpitan. Atunci de unde atâta tragedie si lacrimi?

Văzând imaginile lacrimogene protagonizate de Mirel și de plecarea lui către campionatul camilelor campioane, îmi imaginam o cu totul altă scenă:

Fanfara Ciocârlia ( sau la alegere Copilul de Aur ) lângă scara unui avion cu destinația Milano și toata lumea fericita. In sfârșit se semnase transferul anului. Chiar dacă pentru jucător se platiseră doar 4 milioane de euro, nu plângea nimeni. Nici măcar cu lacrimi de crocodil.

O mică dramă s-a întâmplat totuși. Acel avion a decolat având ca destinație Orientul, nu Occidentul. Probabil că de Mirel cel cu salariu mare vom mai auzi poate doar atunci când Elton îi va trece mingea printre picioare, poate atunci când Al-Hilal va câștiga Cupa Asiei sau poate prin vară, cel mult iarna viitoare când se va întoarce la Steaua. Și iarăsi vom plânge. Cu ambii ochi, ca de obicei.