by special guest - Explorish ( thanks )
Prima dată mi-au atras atenţia când au fost învinşi de Werder Bremen cu 5-4, la Bremen. De unde-or mai fi răsărit şi ăştia de la Hoffenheim? Cum n-am găsit nimic despre ei la o căutare sumară în ziarele noastre de sport, am lăsat baltă tema. Până când am văzut acu ceva vreme că “anonimii” sunt pe locul 2 în Bundesliga după 8 etape. Măi să fie. Atunci i-am dat un sărci pe Wikipedia, şi iată ce am aflat. (de aici înainte, informaţiile sunt culese cu nesimţire asumată de pe Wikipedia, dar le prezint aici că mă gândesc că or mai fi şi alţii ca mine care se întreabă. Să răspundem, până nu coboară în clasament :).
Aşadar, Hoffenheim e un cartier din clarobscurul oraş german Sinsheim, de care n-am auzit în viaţa mea (ultima remarcă nu e din Wikipedia). Sinsheim e cică în Baden-Württemberg, la vreo 20km sudest de Heidelberg, care mai sună a ceva cunoscut, dar pentru universitate, nu pentru fotbal. 35.517 locuitori are Sinsheim, de mărimea unui oraş ca Sighişoara de la noi (care, a propos, am citit că nu mai are echipă de fotbal)..Cartierul Hoffenheim în sine are 3300 locuitori. În aceste condiţii, faptul că clubul are 1300 membri este ceva ieşit din comun. N-or fi toţi băieţi din cartier, mă gândesc. Clubul, că veni vorba, se numeşte TSG 1899 Hoffenheim, TSG venind de la “Turn- und Sportgemeinschaft”, asociaţia de gimnastică şi sport. Ei zic acum că au abandonat TSG şi îşi zic doar “1899″, că e mai “fancy” pentru Bundesliga. Mă rog, de gustibus, eu prefer cu TSG, mi se pare mai fain..Ce e cu ei, însă? Cum a ajuns o echipă de cartier a unui oraş minuscul pe locul 2 în Bundesliga??
Răspunsul e într-un nume. Propriu. Dietmar Hopp. Acest Dietmar Hopp a jucat în tinereţe la TSG 1899, iar după ce s-a lăsat de visul de a deveni mare fotbalist a devenit mare milionar, fiind unul din co-fondatorii gigantului software SAP. Din 1990 a început să susţină financiar echipa, aducând-o în 18 ani din liga judeţeană A (echivalentul ligii a ŞAPTEA, ultima) în Bundesliga.
Un punct de inflexiune a fost în 2005, când erau în liga a 3-a, şi Hopp a propus un proiect de “dezvoltare a fotbalului în regiune”, cu fuzionarea a trei cluburi şi construirea unui stadion nou la Heidelberg – fiind cel mai cunoscut oraş din zonă. Celelalte 2 cluburi (FC Astoria Walldorf und SV Sandhausen) s-au opus fuziunii, iar terenul a fost revendicat de firma Wild, care voia să-şi estindă capacităţile de producţie. Municipalităţile au hotărât că locurile de muncă create astfel sunt mai importante pentru societate, şi au respins planul cu stadionul.Acum TSG joacă pe stadionul Carl Benz din Mannheim, iar de la anul va avea un stadion nou, propriu, la Rhein-Neckar Arena, la Sinsheim..Antrenor e din 2006 Ralf Rangnick, nume cunoscut, vicecampion cu Schalke 04. Director sportiv e un fost antrenor al Naţionalei de hockey al Germaniei, şi îi ajută şi un psiholog care lucrează şi cu Naţionala de fotbal. Echipa asta a reuşit promovarea rapidă din liga a 3-a în Bundesliga, după “modelul CFR Cluj”, deşi îşi planificaseră promovarea (tipic nemţesc) “până în 2010″.
Ca să vezi cum e cu gura lumii. La început, toţi au fost încântaţi de activitatea de susţinere a juniorilor şi promovare a sportului. Uite, ce băiat bun, Hopp, ăsta. Acum, când au ajuns sus, toţi măcăne. Că nu e club de tradiţie, ci club sătesc fără cultură sportivă, fără fani, susţinut artificial. “Hoppenheim” e porecla ironică a adversarilor din liga a doua, geloşi probabil şi pe faptul că bugetul lor de achiziţii anul trecut a fost mai mare decât al tuturor celorlalte echipe din liga a 2-a la un loc!
Şi rezultatele se văd anul ăsta – sunt pe locul 2 după 8 etape, cu victorii în deplasare (3-0 la Cottbus, şi mai ales 5-2 la Hannover, care bătuse pe Bayern!). Sunt curios unde ajung, dacă îi “ţine ştrocul” până la sfârşit sau “se fâsâie”. Oricum, mi-au redeşteptat vechiul sentiment de a “ţine cu buturugile (foarte) mici” aflate în stare de graţie de prin campionatele europene, lucru mai rar în ultima vreme.
miercuri, 22 octombrie 2008
Hoffenheim, această Unire Urziceni a Germaniei
articol aparut aici
Abonați-vă la:
Postare comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu