Fotografia mi-a fost trimisă de un bun prieten stelist.
Fotbaliştii nu sunt sportivi de elită. De fapt, sunt nişte leneşi. Dacă mergeţi la antrenamentele pe care le fac echipele şi ştiţi câte ceva despre ce înseamnă prepararea fizică, te apucă râsul ( era să zic damblalele ). Să vezi că majoritatea jucătorilor( nu sportivi ) de “elită”, după doar câteva săptămâni de competiţie sunt topiţi de atât efort, mi se pare o glumă de prost gust.
Cel mai incredibil este că trebuie să auzi declaraţiile unor antrenori sau conducătoriscuzându-se: ” Jucăm două partide pe săptămână şi suntem obosiţi…” Of, bieţii fotbalişti. Se epuizează dragii de ei… Nu mă miră. Trebuie doar să vezi antrenamentele. Se vede o bandă de, bine coafată, dând ture timp de vreo 20 de minute, după aceea nişte genoflexiuni, flotări ceva, nişte căluţi, unul în spatele celuilalt iar la final toţi prăpădindu-se de râs.
Eu mă antrenez mai mult decât ei. Un sportiv de elită ( nu un fotbalist ) se antrenează
minim patru, cinci ore zilnic, cu o intensitate care fotbaliştilor probabil că le-ar provoca
infarct. Urmăream recent un document despre NBA. Se antrenează zilnic, joacă trei sau patru partide pe săptămână, fac în medie cam 20 000 de kilometri cu avionul ( tot săptămânal), sunt ca nişte tauri şi nimeni nu se plânge. Ăia da sportivi de elită.
Pregătirea fizică a majorităţii fotbaliştilor este un banc răsuflat. Pe Nicoliţă l-aş pune să facă Turul Franţei, nu de altceva, dar aşa mai învaţă se ia şi curbele. Nu e de ajuns sa fugi ca turbatul. Pe Cesinha l-aş pune în spatele lui Bănel să vedem dacă îl ajunge. Slabe şanse. De Dică nu mai spun nimic, cu siguranţă nu ajunge nici măcar la ieşirea din Bucureşti.
În perioada de pregătire antrenorii îi toacă puţin şi atunci trebuie văzut spectacolul.Congestionaţi, cu ochii ieşiţi din orbite, aproape să vomite ficaţii din ei. Vine sezonul şi cevezi ? Nişte trageri de fiare, trei sprinturi şi două ture de teren. O mini-partidă pe jumătate de teren, toţi spărgându-se în figuri şi glume, dându-şi palme pe cur. “Atmosfera în sânul echipei este superbă” spune ulterior presa, de parcă pe mine mă interesează că Fabbiani & co se bat cu noroi la antrenamente. ” Echipa este unită” declară căpitanii, de parcă eu cred că Rădoi chiar crede asta.
Mai târziu vine o oarecare echipă, care poate chiar se antrenează, scoţi doar un punct în Champions, eşti bătaie de joc pentru nişte ciprioţi de care doar tu ai auzit şi asta pentru că joci cu ei. Îi vezi în repriza secundă cu ochii injectaţi în sânge, cu limba scoasă de un cot, demni de cele mai adânci sentimente de milă.
Sunt deştepţi însă fotbaliştii. Economisesc. Asfel nu îmi explic sprintul lui Lovin spre tunelul de pe Giuleşti sau fonfeurile de wrestling ale lui Săpunaru, Maftei & co pe lângă arbitru.
“Lasă că rezolvă boşşii prin raidurile lor de birou ceea ce am pierdut noi pe gazon. Iarba asta e prea mare şi prea deasă. Crampoanele prea grele, tricoul atârnă greu din cauza stemei de pe piept şi a numărului de pe spate. Cine m-a pus să mă fac fotbalist? Mă duc să mai ascult o manea”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu