Dintre adversarele de la EURO 2008, doar Italia a călcat în străchini precum un spân cu burtă încercând să fenteze cura de slăbire. O primă repriză jenantă pentru campioana mondială în exerciţiu, fără nici un şut pe spaţiul porţii, fără nici un şut spre poartă măcar, cu un Buffon în rolul seriosului care scapă turma, cu apărători pentru care deviza ” poa” să treacă mingea, poa” să treacă omul, niciodată ambele” este lege, cu o repriză secundă în care jucătorii lui Donadoni au încercat să iasă din moartea clinică în care se afundaseră înainte pauză şi cu un gol superb al lui Villa ( video ), (un gol care îmi readuce în minte ceva asemănător reuşit de Zidane într-o finală de Champions disputată la Glasgow), care restaura în sfârşit dreptatea pe tabela de marcaj. Să ne relaxăm ştiind că naţionala a jucat frumos, aterizând pe Ghencea în mijlocul pumnului de flegme şi cotoarelor de raţiune care au acaparat liga internă? Italia e Italia “per siempre” , însă nu e de speriat. Spaniolii au lăsat pachetele de pamperşi acasă şi le-au arătat că fotbalul încă poate triumfa în faţa plictisitorului catenaccio. Nu cred că Donadoni va avea vreo şansă la europene bazându-se pe un playlist format doar din piesele cvartetului Buffon-Materazzi-Cannavarro-Luca Toni. Materazzi nu îşi uită niciodată drujba acasă, iar Cannavarro este un bătrân cu faţă de fotomodel.
.
Pe Parc de Prince, Ribery a transformat un penalty nemeritat dând victoria Franţei într-o partidă pe care dacă apelăm la bunăvoinţă o putem numi drept amicală. Nici francezii nu m-au făcut să tremur de frică şi nu au făcut altceva decât să îmi confirme două lucruri : 1) panta descendentă pe care simţeam că se află nu este doar o iluzie 2) Anglia merită să stea acasă şi spun asta cu părere de rău, pentru că pe unde îi prindeam îi şi căpăceam .
.
Meciul Olandei este la fel de irelevant. O revenire “spectaculoasă” în faţa unei formaţii
pe care nici măcar proprii suporteri nu o vor la EURO 2008. Ok. Glumesc puţin. Însă cu olandezii am mai jucat şi le-am găsit în cele din urmă fisurile din coaja de portocală.
.
Aşa că de ce să mă tem? De ce să nu merg la vară la EURO cu speranţa în rucsac? Că
vom pierde sau vom câştiga, asta râmâne de văzut, contează că am iluzii, că vreau să
fiu acolo, pentru a fi alături de ai noştri fotbalişti, că vreau să văd aceşti puşti
râzgăiaţi ai fotbalului reîncarnaţi în eroi naţionali. It.s time to make history boys !
.
Până atunci …..
.
Pe Parc de Prince, Ribery a transformat un penalty nemeritat dând victoria Franţei într-o partidă pe care dacă apelăm la bunăvoinţă o putem numi drept amicală. Nici francezii nu m-au făcut să tremur de frică şi nu au făcut altceva decât să îmi confirme două lucruri : 1) panta descendentă pe care simţeam că se află nu este doar o iluzie 2) Anglia merită să stea acasă şi spun asta cu părere de rău, pentru că pe unde îi prindeam îi şi căpăceam .
.
Meciul Olandei este la fel de irelevant. O revenire “spectaculoasă” în faţa unei formaţii
pe care nici măcar proprii suporteri nu o vor la EURO 2008. Ok. Glumesc puţin. Însă cu olandezii am mai jucat şi le-am găsit în cele din urmă fisurile din coaja de portocală.
.
Aşa că de ce să mă tem? De ce să nu merg la vară la EURO cu speranţa în rucsac? Că
vom pierde sau vom câştiga, asta râmâne de văzut, contează că am iluzii, că vreau să
fiu acolo, pentru a fi alături de ai noştri fotbalişti, că vreau să văd aceşti puşti
râzgăiaţi ai fotbalului reîncarnaţi în eroi naţionali. It.s time to make history boys !
.
Până atunci …..
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu