INAPOI IN ATENEU.

Miercuri.Zi de Champions,fără Champions însă.Greu de rezistat după ce săptămâni la rând îţi iei raţia zilnică de fotbal din “ăla mare”.Marţi a jucat Raţ.Din păcate pentru el şi pentru nea Mircea,nici măcar Cupa Uefa nu le-a mai ţinut uşa deschisă.Alţi români out din Europa fotbalistică.Aşa că,miercuri fără fotbal.Greu.Ba nu.Pe Santiago Bernabeu din Madrid se joacă trofeul cu acelaşi nume disputat fiind de către gazdele de la Real şi sârbii de la Partizan Belgrad.Nu sunt valabile abonamentele aşa că sperăm să se găsească bilete destule şi la ora meciului.Gata ne hotărâm.Mergem la meci.Ne reîntoarcem pe stadiounul al cărui gazon ascundea acea nefastă capcană pentru Bănel Nicoliţă.Ah ce seară de neuitat a trecut pe lângă noi atunci !Un meci frumos….unul dintre ultimile meciuri frumoase ale Stelei.De căte ori am ocazia să ajung pe Bernabeu sau pur şi simplu trec pelângă el,îmi răsună în urechi murmurul zecilor de mii de români prezenţi în acea seară acolo,la fiecare pasă lungă după care alerga Bănel,la fiecare corner obţinut,la căderile cu iz de penalty izbăvitor din careul Realului.Răsună zecile de mii de goarne iar numele Stelei scandat de parca ne aflam pe un Ghencea supradimensionat.

Ne apropiem de stadion.Atmosfera calmă,traficul se desfăşoară normal.Nu ai zice că în inima Madridului se străng pentru a nu ştiu câtaoară 80 000 de oameni.Pentru a parca autoturismul nu îţi mai rămâne decăt opţiunea parcărilor subterane imense aflate în stomacul capitaleispaniole.Parcări intinse pe kilometri intregi şi aşezate pe căte şapte,opt nivele subterane.Contracost bineînţeles.

Ajungem la stadion şi dintr-o dată,atmosfera se schimbă.Nimeni nu lipseşte de la întălnire.Căutăm bilete.Şi găsim.La bişniţari.Nu.Nu suntromâni.Dăm 20 de euro pe căte un bilet,pe care scria de fapt invitaţie.Mai contează?Meciul începuse deja.Nu sunt pe teren Raul,Robinho,Van Nistelrooy sau Casillas.Însă are balta peşte.Sunt Cannavaro,Arjen Robben,Saviola,iar în poartă cel care aduce ultima Ligă a Campionilor pentru Liverpool,Dudek.Partidă calmă.Robben încearcă,însă iarba pare să nu fie tunsă pe banda lui şi uită mai mereu mingea în urmă.Mă ducsă cumpăr ceva de la barurile de pe etaje.Găsesc un pumn de chipsuri într-o pungă cu stema Realului.Brandul vinde orice,la un preţnu mai are rost să discutăm.Lumea este liniştită.Se aplaudă la fiecare fază frumoasă făcută de favoriţi.Stadionul este aproape plin.Temperaturase apropie de zero grade,lucru ce nu se prea simte atât timp căt din radiatoarele imense agăţate de plafon emană căldură suficientă pentru a te simţi în sufrageria de acasă privind spectacolul de pe gazon.

A dat gol Baptista.În repriza secundă înscrie şi olandezul Drenthe.Lui Robben în sfărşit îi ies o serie de driblinguri.Se termină meciul.Omul serii Baptista.Echipa primeşte trofeul iar eu mă duc la WC.Civilizaţia îşi cere şi acolo dreptul.Se intră pe o uşă şi se iese pe alta.Mai întărziem pentru nişte fotografii în interior,iar după zece minute când ieşim,afară se circula normal.De parcă cele aproape 80 000 de sufletecare făcuseră prezenţa pe Santiago Bernabeu ar fi fost înghiţite de adâncurile bortelite de galeriile metroului,ale trenurilor uşoare,parcărilor şi autostrăzilor subterane.Madridul pe dedesubt este un şvaiţer.Normalul îşi recăştigă teritoriul alterat pentru circa două ore.Ateneul rămâne acolo între zgărăie-norii din centrul Madridului.Plecăm şi în urechi îmi revin sunetele goarnelor din acea seară de 1 noiembrie 2006.