Continuăm povestea primului reportaj realizat vreodată în interiorul galeriei de la Boca Juniors,reportaj publicat de cotidianul sportiv spaniol Marca şi a cărui parte a-ţi putut-o citi AICI.Voi reproduce mai jos integral şi fără nici o tăiere sau adăugire,cea de-a doua parte a acestui reportaj apărut în exclusivitate în ediţia tipărită a ziarului spaniol.
————————————————-
“După interviul luat lui Martin, şef de galerie la Boca şi în timp ce discutam cu cei prezenţi acolo pe teme diverse,le-am comentat la un moment dat că trebuie să trimit acreditările pentru partida Boca- Olympo.Martin m-a surprins spunându-mi:-Îmi eşti simpatic.Te invit să vezi meciul cu noi în galerie.Te aşteptăm în ziua meciului la ora 13.00.Te vei simţi minunat”.Încă nu imi vine să cred !
-
Partida s-a disputat pe 12 septembrie.Ziua partidei se anunţa ploioasă,jumătate de oră înainte de întâlnirea prevăzută cu şefii galeriei m-am deplasat într-un taxi în locul stabilit pentru întălnire.Am ajuns cu câteva minute mai devreme.Cântecele răsunau deja şi unicul loc în care m-am putut refugia au fost acoperişurile caselor de bilete( locul întâlnirii era sala de baschet a clubului Boca,situată
la ceva distanţă de stadionul de fotbal).Erau mulţi “barras brava”( denumirea dată de argentinieni ultraşilor) însă nu şi contactele mele.Am fost nevoit,pentru a nu trezi suspiciuni,să mă prezint celor care erau deja prezenţi acolo.Pentru ca ei să îmi creadă povestea, le-am istorisit pe baza caror garanţii aveam curajul de a fi acolo între ei.După un rapid şi eficace raid telefonic,ultraşii mi-au certificat istoria,arătându-se acum amabili şi receptivi.
-
După ora 14:30 apare şi Martin împreună cu celălalt lider al galeriei Maxi şi odată cu ei totala mea acceptare în cadrul grupului.M-au avertizat însă”Nici o fotografie aici, pe stadion o să faci câte vrei.”
-
Impreună cu “şefii”.
-
Stând alături de capii lor ceilalţi membri ai galeriei se apropiau pentru a îmi pune întrebări:”De la ce ziar eşti?,Este cunoscută Boca în
Europa?..etc”.Însă de căte ori un nou membru “LA 12″ apărea ,acesta mă privea cu neîncredere şi nu îşi schimba atitudinea pănă nu i se explica tot despre mine.O dată ce aflau istoria mea ,deveneau brusc total generoşi.Ordine de la şefi.Atăt de familiar le devenisem,încât la un moment dat,unul dintre ei mi-a mărturisit că de ceva timp îi căutau pe hoţii care se înfiltrau în peluze.Vai şi amar de cei prinşi.Pentru ei era de neconceput să de fure între ei,pentru că mulţi aveau bani doar căt să îşi plătească biletele şi transportul înapoi spre casă.Altul s-a apropiat şi mi-a zis”Trebuie să mergem la fiecare partidă pregătiţi pentru ceea ce poate fi mai rău,pentru că nu putem niciodată şti ce se poate întâmpla.Cel mai rău caz este să ne batem între noi.E mai periculos chiar decât să înfrunţi poliţia,inamicul comun al tuturor ultraşilor.Măcar atunci poţi să distingi care îţi este duşmanul”.
-
Strada ocupată.
Treceau orele şi strada întreagă a fost efectiv ocupată de catre “LA 12″.Cu toată ploaia cicălitoare care cădea,afluxul suporterilor nu s-a diminuat.La 16:30 (meciul începea la 17:30) erau strănşi circa 300 de ultraşi din nucleul dur “LA 12″.O dată ce capii galeriei au consemnat că totul este în regula, au dat autorizaţia de a se pleca spre “La Bombonera”,stadionul lui Boca Juniors.Pe ultimele sute de metri dinaintea stadionului,vigilenţa poliţiei s-a amplificat şi am fost percheziţionaţi de nu mai puţin de trei filtre de control,pentru ca în sfărşit să ajungem la istorica poartă numărul 12.Primii care intră pe stadion sunt ultraşii cu rangul cel mai mic.Martin,capul galeriei,mereu ultimul ! cu el şi eu.Ce senzaţie să vezi acea mulţime de oameni acoperită de steaguri imense.Curios este faptul ca odată ajunşi în interiorul stadionul,ultraşii nu coboară niciodată
în peluze până înainte cu câteva minute înainte de începerea meciului.Rămăn pe culoarele dintre etajele stadionului.Acolo stabilesc toate detaliile pentru ca totul să funcţioneze perfect,încep să pregătescă acele căntece care vor fi folosite la intrarea echipei pe gazon.25 de tobe şi 10 trompete formează orchestra care este prezentă meci de meci pe stadion.Este impresionantă organizarea lor.Decid până şi ordinea în care căntecele vor trebui căntate şi se repetă de zor.
-
Fiecare membru “LA 12″ are locul lui fix.
Intrarea în peluză,după cum spuneam, se face pe criterii ierarhice.Primii întră cei care vor sta pe părţile laterale pentru a stopa infiltararea în galerie a necunoscuţilor.După aceea orchestra şi restul grupului.Dacă cineva lipseşte, nimeni nu îi ocupă locul.La sfărşit intră şi capii luând poziţie în locul special amenajat pentru ei şi unde nu au acces decăt un număr foarte limitat de persoane.Incredibil ! am stat intr-un loc in care oricare dintre suporterii lui Boca visează să ajungă.
Cu tribunele pline,stralucind în galben-albastru,ultraşii nu s-au oprit nici măcar o secundă din căntat pe durata întregii partide.Am simţit
cum La Bombonera se dilata.Greu de descris.Se termină meciul,însă pentru “LA 12″ seara încă nu este terminată.Sunt obligaţi să mai
rămână pe stadion cel puţin jumătate de oră,pentru a da timp celor din galeria vizitatoare sa fie evacuaţi şi ajunşi căt mai departe de
stadion.În tot acest timp se petrece incă un fapt incredibil.Cu stadionul total gol,ultraşii din “LA 12″ continuă să cănte fără să se oprească
de parcă s-ar afla în mijlocul meciului.Şi aşa până li se dă voie să iasă.
-
Nu voi uita niciodată aceste şapte ore pe care le-am petrecut cu unii dintre cei mai faimoşi ultraşi din lume.Cuvintele pe care le-am scris
mai sus,sunt puţine.”
-
Reporterul care a scris acest reportaj se numeste Fabian Torres,angajat al cotidanului spaniol de sport Marca şi este cel care pentru prima oară in istoria “LA 12″ a reuşit să se infiltreze în interiorul acestei grupări ultras.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu