Povestile Olimpiadei: “I hated the world - Atunci am simtit o mana pe umarul meu”

La Olimpiada de la Seul fusese nevoit sa se retraga din competitie cu doar doua minute inainte de calificarile pentru proba de 400 de metri. Calvarul continua. Înaintea Olimpiadei de la Barcelona 1992, este nevoit să se supună a nu mai puțin de cinci operații dintre care una la tendonul lui Achile. Mai avea la dispoziție doar patru luni pentru a se pregăti pentru Olimpiadă. La Barcelona totul pornea așa cum plănuise. A câștigat prima runda a calificarilor, obtinând cel mai bun timp, performanță repetată și în sferturile de finală.
.
A luat pozitie in bloc-startul semifinalelor gândindu-se la discuția avută loc in seara precedentă în satul olimpic, acolo unde tatl său il incurajase, așa cum o făcuse mereu de-a lungul carierei sale. Gata cu accidentările, gata cu decepțiile: “Mă simțeam atât de bine incât mă simțeam capabil să câștig chiar și un maraton“, avea să declare mai tarziu.

Se aude pistolul arbitrilor, startul este perfect iar el iese din prima curbă reprezentând modelul puterii controlate. Insa se intamplă incă o dată. Se aude un zgomot ciudat. Ce se petrece, de unde a venit sunetul ăsta? Își spune că trebuie sa se concentreze, ca trebuie sa faca abstractie de la ceea ce se intâmpla in jurul sau si sa isi recupereze ritmul. Insa piciorul stang nu mai raspude comenzilor. “Inițial am refuzat să cred.Am crezut că am fost împușcat în picior. Sună ridicol, însă asta a fost reacția mea imediată.O secundă mai târziu mi-am dat seama că mușchii au cedat și m-am prăbușit pe pistă. Am văzut cum alergau medicii spre mine și deși ceilalți atleți se apropiau deja de finiș, mi-am spus că incă mă mai pot califica in finală. Când am intrat pe ultima linie dreaptă am realizat că totul este pierdut. Toată munca mea se pulverizase in câteva fracțiuni de secundă. Uram toată lumea. Îi uram pe toți si asta mî durea mai intens decât mușchiul rupt. Atunci am simțit o mână pe umărul meu”.
.
În aplauzele celor 70 000 de mii de spectatori prezenti pe Stadionul Olimpic, avea loc cel mai emoționant moment al Olimpiadei de la Barcelona 1992, Derek Redmond era ajutat de către propriul tată să treacă linia de sosire a semifinalelor probei de 400 metri. A fost cel mai slab timp cronometrat din istoria probei de 400 de metri, insa unul dintre cele mai legendare momente din istoria olimpismului. Unul dintre acele momente care iți pune pielea de gaină: