Ultima noapte de dragoste…..sau prima de război?


O seară de marţi, călduroasă. Geamul deschis era o obligaţie. Iunie 20. Venise anul 2000, Schumacher câştiga cel de-al treilea titlu în Formula 1 anunţându-şi viitoarea dominaţie, Armstrong cel de-al doilea “tour” consecutiv, urma să întâlnim Balonul de Aur numit Luis Figo, Galatasaray-ul otmanilor câştiga Cupa UEFA, Lazio titlul în Italia, apocalipsa îşi ratase intrarea mult trâmbiţată de bâtrâni, ” I love you” luase numele unui virus distrugător al unor calculatoare care totuşi nu o luaseră razna. Noi da. Explicaţie pentru mania vecinului da a bate mereu în oalele din casă în momentul în care juca naţionala. Cu un ambuteiaj în care se amestecau norocul şi curajul, Chivu îşi revendica locul în istoria fotbalului românesc provocând răsturnarea primelor pet-uri de bere pe covoarele sufrageriilor române.

.
A fost nevoie de multă forţă şi de multă rezistenţă pentru a face faţă unui asemenea act. Tapiţeria canapelei a fost martora unui aluviuni de emoţii. Dorinel Munteanu, iar mai apoi Ganea cu acel tupeu care mai târziu avea să îi joace feste, culminau un act ce işi revărsa explozia de fericire pe străzile oraşului sufocat de căldura apropiatului Cuptor.Am plecat spre centru lăsându-l pe vecin sa ne dea onorul din tocul geamului bătând în fundul unei oale lovită violent cu capăţâna unei linguri de lemn.
.
Au fost necesare de cele trei zile din basm pentru a se pune la loc toată acea energie pierdută printre concertele la oală ale vecinului. I-am spus pas de data aceasta omului care îmi fericea timpanele şi ne-am dus într-un bar pentru a trage de macaroanele italiene. Tricouri umplute cu burţi, guri întredeschise, pornite disperate în căutarea aerului arestat de efluviile iscate de golul lui Totti. Hagi pupă mingea, mingea pupă bara, pumnii pupă tejgheaua barului. Iar Hagi şi am şansa de a mă duce la baie pentru a mă uşura. Revin şi privirea mi-l caută pe Gică. Nu mai este. Nici acum nu aflat verdictul. A căzut sau nu a căzut? Roşul a planat implacabil, pedepsindu-mi căpitanul şi făcându-mi stomacul să scârţâie de nervi.
.
Ies să iau aer şi mă aşez pe bordura din faţa barului. Nu mă poate consola nimeni şi nu vreau să mă consoleze cineva. Nu există cuvinte care să descrie atâta durere şi dezamăgire. Însă mai eram atât de trist dacă nu trecusem printr-o atât de densă fericire? Prin faţă îmi defilează o pereche agăţată de spini unui trandafir. Life goes on.Mă întorc. Atunci şi acum, după opt ani. Vecine, de data asta nu am să îţi mai înşel smalţul oalelor.



3 comentarii:

3 iunie 2008 la 21:14 Anonim spunea...

Nu inteleg. Nu pot intelege . Ma depaseste subiectul....de ce niste "neaveniti" ai scriiturii apar acolo unde se vinde si niste "adevarati" apar doar pentru a marca....Apropo, am aflat ca esti nascut langa locul unde s-a nascut sotia mea. Nu are nicio legatura, alex
Sa fii sanatos,
Petre

3 iunie 2008 la 21:57 Bar Tikitaka spunea...

Nasty

Scriu pentru a imi satisface pasiune iar daca prin asta multumesc persoane de genul tau, multumirea este completa. Multumesc pentru cuvinte.

Restul nu contează. Sunt nascut si crescut in Brasov. Dar sa nu mai spui la nimeni :)

Ne vedem in vara nu? Ne mai strangem cativa de pe Mysport sa bem cate o bere. Ok?

4 iunie 2008 la 21:44 Anonim spunea...

Sen-za-tio-nal...

in asentimentul lui nasty...

sunt absolut speechless..

Trimiteți un comentariu