Fotbalul tratat cu rosii

S-a terminat. Am văzut o echipă a Franţei demnă de toată mila, o fricoasă Românie,păcătoasa Italie şi terna Grecie, o Portugalie prea “ronaldată” şi o Cehie scăpată printre degete de Petr Cech, o echipă a Poloniei căruia i s-a făcut un deserviciu prin selecţionarea lui Golanski şi o miraculoasă naţională a Turciei, a cărei inocenţă a sfârşit prin a fi mai mare decât chiar încrederea sa. Arşhavin sau Olanda? Nu vom şti niciodată dacă o echipă joacă bine pentru că cealaltă joacă rău sau că cealaltă joacă rău pentru că nu este lăsată să joace bine.Nici croaţii nu au câştigat un premiu prea mare pentru fervoarea lor patriotică. De restul nu prea îmi amintesc decât faptul că unii au fost gazde , iar alţii s-au bazat într-un singur om numit Ibrahimovic. Cel ce afirmă că am văzut unul dintre cele mai bune campionate europene se referă mai degrabă la emoţiile produse de o sporadică genialitate sau o imensă ratare în ultimele minute. E adevărat, şi asta face parte din fotbal. Însă Germania nu putea trişa un fotbal european aflat în plină criză de imagine, iar Spania a apărut în acest context ca o rază de speranţă dovedindu-se a fi realitate în acelaşi timp. Mici de înalţime, însă la înălţime din punct de vedere tehnic, capabili să ridice trofeul şi să nu uite de Antonio Puerta, colegul lor decedat anul trecut, spaniolii au redat fotbalul Europei.
Pe la orele prânzului, oamenii se îndreptau spre piscine încercând să evite arşiţa nimicitoare. Toţi albi, pentru ca pe seară să îi văd pe toţi bronzaţi, roşii ca racii. Un semn care prevestea fiesta roşie ce avea să declanşeze în mijloc de noapte pe străzile întregii Spanii. ” La Roja” este noua campioană europeană. Este cea care, alături de Manchester United, o altă roşie, a vindecat fotbalul de toate bolile sale.