E de apreciat faptul ca liderul galeriei clujene pledeaza pentru fair-play si corectitudine si deasemenea este condamnat gradul de intoleranta instalat in fotbalul romanesc. Am citit acum ceva momente interviul scos de catre Chefere cu liderul galeriei CFR Cluj. Banuiesc ca multe dintre comentariile “rare” au fost triate sau le-a fost stopat accesul pe pagina respectiva. Nu e de mirare. Probabil au fost foarte multe comentariicu o tenta de “profunda nemultumire” si o accentuata agresivitate.
.
Nu se mai face deosebirea dintre suporter si fanatic. Diferenta se poate nota de AICI pana AICI . Acel fanatic ajuns la stadion infofolit in fularul echipei favorite , armand pe drumul catre stadion zgomot si probleme. Niciodata singur. Si asa, cel umilit se tranforma in cel care umileste. Prepotenta de duminica inlocuieste tot ceea ce a trebuit sa suporte pe parcursul unei saptamani intregi, patul lipsit de dorinte, o slujba fara nici o perspectiva sau chiar lipsa ei : eliberat pentru o zi, fanaticul are multe lucruri de razbunat.
.
In stare de epilepsie, priveste partida insa nu o vede. Problema lui este tribuna. Acolo este campul lui de batalie. Simpla prezenta a suporterilor altor cluburi inseamna pentru el o provocare inadmisibila. Cel BUN nu este violent, insa cel RAU il obliga. Dusmanul, mereu vinovat, merita sa ii fie “insurubate piulitele”. Fanaticul nu se poate lasa distras, pentru ca dusmanul ataca din toate partile. El este infiltrat pana si in spectatorul tacut, linistit, cel care in orice moment poate opina ca rivalii din teren joaca frumos si corect, iaratunci e nevoie sa ii fie aplicata o corectie.
.
Intre fanatic si suporter exista o diferenta. Suporterul este cel care chiar daca poate contempla partida comod din fotoliu, prefera sa plece in pelegrinaj catre acel loc in care poate isi poate vedea in carne si oase favoritii. Acolo suporterul agita steagul, inghitesaliva, “glup” scapa de ea, inghite venin, isi mananca sapca, murmura incantatii si blesteme, pentru ca dintr-o data sa explodeze in ovatii si sare de nebun imbratisand necunoscutul de langa el care striga golul. Rar auzi un suporter spunand ” Azi joaca echipa mea”. Nu. “Azi joaca ai nostri”. Stie ca jucatorul numarul 12 este cel care impinge mingea atunci cand doarme si la fel de bine stie ca fara el ceilalti 11 ar dansa fara muzica. Cand meciul se incheie, el inca este acolo in tribuna, pentru a isi striga victoria, ” ce bataiele-a dat” ” i-am rupt” sau pentru a isi plange infrangerea “japca” “arbitrul ne-a furat pe fata”. Soarele apune ( daca nocturna lispseste ) si suporterul pleaca . Cad umbrele peste stadion iar suporterul se intoarce la rutina, se indeparteaza, se pierde si duminica devine melancolica precum un miercuri de Champions privit din fotoliu.
.
Luni cei doi se intalnesc si vorbesc despre meci. “I-am distrus” e numitor comun, numai ca pe unul il ajuta “flashurile” cu favoritii marcand, iar pe celalalt urmele bastoanelor de jandarm. Luni vom vedea cine are mai mult de povestit.
.
Nu se mai face deosebirea dintre suporter si fanatic. Diferenta se poate nota de AICI pana AICI . Acel fanatic ajuns la stadion infofolit in fularul echipei favorite , armand pe drumul catre stadion zgomot si probleme. Niciodata singur. Si asa, cel umilit se tranforma in cel care umileste. Prepotenta de duminica inlocuieste tot ceea ce a trebuit sa suporte pe parcursul unei saptamani intregi, patul lipsit de dorinte, o slujba fara nici o perspectiva sau chiar lipsa ei : eliberat pentru o zi, fanaticul are multe lucruri de razbunat.
.
In stare de epilepsie, priveste partida insa nu o vede. Problema lui este tribuna. Acolo este campul lui de batalie. Simpla prezenta a suporterilor altor cluburi inseamna pentru el o provocare inadmisibila. Cel BUN nu este violent, insa cel RAU il obliga. Dusmanul, mereu vinovat, merita sa ii fie “insurubate piulitele”. Fanaticul nu se poate lasa distras, pentru ca dusmanul ataca din toate partile. El este infiltrat pana si in spectatorul tacut, linistit, cel care in orice moment poate opina ca rivalii din teren joaca frumos si corect, iaratunci e nevoie sa ii fie aplicata o corectie.
.
Intre fanatic si suporter exista o diferenta. Suporterul este cel care chiar daca poate contempla partida comod din fotoliu, prefera sa plece in pelegrinaj catre acel loc in care poate isi poate vedea in carne si oase favoritii. Acolo suporterul agita steagul, inghitesaliva, “glup” scapa de ea, inghite venin, isi mananca sapca, murmura incantatii si blesteme, pentru ca dintr-o data sa explodeze in ovatii si sare de nebun imbratisand necunoscutul de langa el care striga golul. Rar auzi un suporter spunand ” Azi joaca echipa mea”. Nu. “Azi joaca ai nostri”. Stie ca jucatorul numarul 12 este cel care impinge mingea atunci cand doarme si la fel de bine stie ca fara el ceilalti 11 ar dansa fara muzica. Cand meciul se incheie, el inca este acolo in tribuna, pentru a isi striga victoria, ” ce bataiele-a dat” ” i-am rupt” sau pentru a isi plange infrangerea “japca” “arbitrul ne-a furat pe fata”. Soarele apune ( daca nocturna lispseste ) si suporterul pleaca . Cad umbrele peste stadion iar suporterul se intoarce la rutina, se indeparteaza, se pierde si duminica devine melancolica precum un miercuri de Champions privit din fotoliu.
.
Luni cei doi se intalnesc si vorbesc despre meci. “I-am distrus” e numitor comun, numai ca pe unul il ajuta “flashurile” cu favoritii marcand, iar pe celalalt urmele bastoanelor de jandarm. Luni vom vedea cine are mai mult de povestit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu