Framantarile unui microbist

Am trait vremuri in care ” Pe noi, copiii, nu ne ducea mintea la mai mult decît „Hai Dinamo la gunoi şi cu Steaua după voi” (Mircea Cartarescu)”

De ce ? De ce in Romania inca se mai joaca fotbal ? De ce an dupa an eroarea termina prin a se impune in fata virtutii, mediocritatea in fata succesului, jocul urat in fata celui frumos, nemultumirea in fata bucuriei, vidul in fata tribunelor pline, apatia in fata emotiilor ? De ce vedem un gol frumos o data la trei sau patru etape si ala este din lovitura libera sau autogol ?

De ce depindem doar de doi, trei jucatori, patru daca suntem generosi, cinci sau sase daca numaram si accidentatii aproape cronici, maximum sapte ? De ce fotbalistii tehnici, talentati, cei cu sarea si piperul, nu au driblat un adversar pe parcursul intregului sezon ? De ce galeriile patimase accepta linistite roluri secundare, roluri in care nu se impart decat pumni si picioare? De ce ne pierdem memoria si asa ne pierdem pe noi insine ? De ce se accepta fara iritare acest purgatoriu ucigator de lent al balacarelilor fara sfarsit in care traim si care mareste si mai mult bresa dintre fotbal si suporteri pe care presa a deschis- o cu succes in ultimii ani ? De ce trebuie sa sustinem echipe ca Liverpool sau Barcelona in finalele de Champions League ? De ce inca de acum multi ani, sezon dupa sezon, acest articol este mereu de actualitate. De ce ? Pentru cine ?

Update :

Preluare de aici