Cu cât mai multe speraţe îţi faci,cu atăt mai profund doare o înfrăngere.După o perioadă convulsionată,o dată cu sosirea luiLăcătuş şi victoria în faţa Oţelului se reaprinseseră speranţele fanilor stelişti de a vedea,dacă nu dintr-o dată spectacol,cel puţin rezultate. O iluzorie trezire a lui Dică în faţa gălăţenilor,o echipă unită de Lăcătuş şi o partidă destul de reuşită.Totuşi în faţa unuiGalaţi care a fost făcut arşice chiar pe teren propriu de una dintre codaşele clasamentului.După cea mai bună partidă a sezonului,Steaua se prezenta la Timişoara învâluită,forţat sau poate doar incoştient,într-un nor de fum al superiorităţii graţioase.Era de ajuns aruncarea unei priviri peste clasament pentru a îşi păstra crampoanele înfipte bine în gazon.Steaua nu mai este un nume temut în prima liga romănească.Banii care ar urma să fie căştigaţi de o eventuală prezenţă pe locurile fruntaşe ale ligii la final de sezon,rad orice urmă de teamă indusă de palmaresul şi numele celei mai galonate echipe româneşti.Iar când acest lucru se împleteşte cu mediocritatea multora dintre cei care ies pe gazon în tricoul roş-albastru,apar rezultate ca cel de la Timişoara sau de acum două etape cu U Cluj.
Urmează meciul cu Sevilla din Champions,iar Steaua trebuie să facă ceea ce nu a reuşit cu Timişoara.Să reacţioneze.Să ştie săgasească soluţii atunci când apar problemele.Rămâne de văzut dacă înfrăngerea meritată din faţa Timişoarei va îndeplini rolul de extractorde fumuri.Sevilla nu iartă în meciuri decisive,iar mijlocul săptămânii este decisiv pentru viitorul european al Stelei.
duminică, 4 noiembrie 2007
EXTRACTORUL DE FUM STELIST
Etichete:
FOTBAL ROMANESC,
STEAUA
Abonați-vă la:
Postare comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu