Dacă Mihai Stoica într-o declaraţie proaspătă spunea că ar da ani din viaţă pentru o victorie în faţa celor de la Dinamo ( cred că i se trage mai mult de la pasiunea pentru Steaua,decât de la funcţia din Urziceni),acum câţiva anu Francesco Totti asigura că la fel de bine
ar da ani din viaţă doar pentru a marca un gol în poarta celor de la Lazio.Simone Perrota,pe partea sa,spunea că derbiul roman "face cât un Mondial".Sunt doar două exemple ale pasiuni nelimitate cu care se trăieşte în Roma," il derbi capitolino".Adică,întâlnirea
şoc dintre As Roma şi Lazio.Ambele tabere de suporteri au în comun ura faţă de puternicele rivale din nordul Italiei,însă mult mai puternică,este rivalitatea dintre ele.
Ca în multe alte înfruntări între echipe din acelaşi oraş,de-a lungul şi de-a latul mapamondului,derbiul roman are rădăcini de la cele pure fotbalistice până la cele politice sau sociale.La începuturile sale,Lazio reprezenta partea burgheză şi clasa de elită a capitalei,
în timp ce As Roma aduna în jurul său clasele mai joase şi avea mai mult suport popular.În prezent,este deja mai relativ caracterul politic al fiecărei dintre cele două grupări:sunt suporteri în fiecare dintre cele două galeriii din întreaga paletă socială şi extremiştii dreptă
în ambele peluze,care au ajuns până acolo încât să realizeze acte comune amicale,iar unele derbiuri au părut mai degrabă concursuri de steaguri naziste şi slogane antisemite.Chiar dacă,violenţele cele mai dese,atât verbale cât şi fizice sunt produse fanii lui Lazio.
Din aceste motive,Roma-Lazio este poate derbiul care se trăieşte cu cea mai mare intesitate in Italia,trecând peste faptul că nu au acelaşi grad de pură semnificaţie sportivă,ca în cazul rivalelor din nord,precum Milan,Juventus sau Inter.
Lazio a fost creat în 1900,de către un pumn de militari destul de bogaţi,care au adoptat numele regiunii pentru a fonda o societate sportivă. Acvila,simbol foarte des întâlnit în tradiţiile milităreşti,simbolizează imperiul roman,în timp ce culorile stemei sunt inspirate din steagul
grecesc,ca simbol al olimpismului.Foarte rapid,clubul a început să atraga clasele prvilegiate ale oraşului,însă echipa nu reuşea să rupă hegemonia echipelor din nord pentru a aduce un "scudetto" la Roma.
Din acest motiv,a luat fiinţă,AS Roma,în 1927,în mijlocul unei perioade încărcate de convulsii şi violente înfruntări între partizanii grupărilor politice de stânga şi cele de dreapta.Paradoxal,noul club avea ca părinte spiritual un politician fascist ,Italo Foschi. Culorile,roşu şi galben,sunt extrase din stema oraşului Roma,emblemă mitologică a lupoaicei,Romulus şi Remus.
Apariţia unui club care concura cu Lazio era foarte aşteptată între clasele joase ale Romei şi foarte rapid a reuşit să strângă un numar mare de adepţi.În primul derbi,disputat în 1929 pe stadionul Rodinella,după cum s-a putut extrage din presa acelor vremuri,
nouă persoane din zece,dintre cei prezenţi pe stadion,erau fani AS Roma.Aceştia au putut savura victoria favoriţilor,urmare a unui gol marcat de Rodolfo Volk,viitor idol romanist,după ce a marcat în primele şase ediţii ale acestei clasice întâlniri.
După ascensiunea la putere a fascismului,toată opoziţia de stânga s-a văzut ştearsă de pe harta şi mare parte a populaţiei saluta noul regim al lui Mussolini,ca pe o soluţie la încetarea nesfărşitelor şi violentelor înfruntări din politica italiană.Aşa că,ambele echipe au văzut cum,proprii suporteri subscriau noii ideologii ce domina ţara şi virau catre partea dreaptă a politicii,viraj care a fost mult mai vizibil in tabara celor de la AS Roma.
Derbiul de ieri,găsea cele două echipe,în diferite stadii de formă.Roma era considerată una dintre cele mai frumoase şi de calitate echipe din Il Calcio,cu moralul în nori după victoria de pe San Siro în faţa Milanului,însă fără Totti .În schimb Lazio,într-o scădere notabilă de formă faţă de sezonul trecut,deja vorbindu-se de criză şi de efectele efortului depus pe frontul Champions League.Până la urmă partida a dat de vorbit doar despre fotbal şi orgolii.Rezultatul 3-2 pentru Roma.Romanii au ieşit mulţumiţi de pe stadion,lazialii cu un amestec de furie şi decepţie.Pentru că cel mai rău lucru care ţi se poate întămpla într-un derbi,este să pierzi.Cu un Vucinic în formă de zile mari,Roma continuă un şir de partide importante,de o manieră perfectă.Victorii cu Sporting Lisabona,AC Milan şi Lazio.După ce a jucat cu toţi granzii campionatului,se instalează pe poziţia secundă a clasamentului din IL Calcio,la trei puncte de Inter care duminică
va juca cu Juventus.

0 comentarii:
Trimiteți un comentariu