Pianul lui Wenger vine să interpreteze partitura perfectă.

Pereţii de pe Emirate Stadium "răsună" precum cei ai sălii de concerte Musikverein.În această sală,filarmonica din Viena impresionează cu perfecţiunea muzicii sale,cu armonia impecabilă a notelor reproduse."Alter-ego-ul" său fotbalistic locuieşte în Londra,atunci cănd Arsenal calcă pe terenul de joc.

Arsene Wenger are mai mult de o decadă de când finisează particularul său concert de Anul Nou.Orchestra sa interpretează partiturile ca nici o altă echipă.Francezul a compus aria "The Gunners" în propria Vienă a fotbalului.Fotbaliştii săi,tineri,unii dintre ei,luând lecţii  particulare cu Wenger încă de mici copii,se mişcă pe gazon cu o viteză şi încredere greu de imaginat.Însă mai rapid decât ei,dănd o
lecţie de logică modernă fotbalului,circulă balonul şi dirijorul este un spaniol de 20 de ani pe nume Cesc Fabregas.L-au smuls dintre juniorii Barcelonei ca Cesc şi l-au transformat în Fabregas în timp ce acnea pubertăţii facea loc imensului talent de care dispunea.Profitând de plecarea lui Henry,şi-a pus pe umeri galoanele de lider.Împreună cu el,Rosicki (Mozartul ceh lipseşte în intâlnirea de pe Ghencea)
,Adebayor şi Van Persie interpretează la perfecţie partiturile maestrului.Gilberto şi Denilson sunt altceva,muşchi şi forţă,cei care dau siguranţă celor din faţă pentru a transfigura în rezultate frumuseţea jocului lor.

Şi viaţa continuă.Plecarea lui Henry nu a schimbat nimic din mentalitatea super-ofensivă a lui Wenger şi nici din ambiţioasele sale proiecte sportive.Şansa Stelei in faţa acestei formaţii de artişti?Arsenal este echipa care desfăşoară cel mai bun joc
din Europa în momentul de faţă,echipa care îşi crează cele mai multe ocazii de joc,însăşi o echipă care primeşte destule goluri în meciuri importante.Concertele sale sunt perfecte până în momentul notelor finale.Şi atunci se aud primele note false.Din acest motiv încă nu a cucerit Liga Campionilor.Dacă Steaua va reuşi să facă din dirijorul lui Wenger doar un anonim pe scena montată marţi seara pe Ghencea,vor exista opţiuni a avea posesia mingii şi automat oportunităţi de gol.În caz contrar,slabe şanse de a da peste cap,probabil cea mai de succes orchestră din Europa la acest moment.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu