Miroase bine ceea ce se găteşte în bucătăria Naţionalei,însă romănilor le-a cam pierit pofta.Dacă acum o decadă eram suprasaturaţi de calificări lejere,obţinute cu căteva meciuri înainte de finalul preliminariilor,acum suntem îmbuibaţi de prea mult timp cu eşecuri şi slabe performanţe,pentru a mai putea savura o mai mult decăt probabilă calificare la Europenele din 2008.
=
Să revenim însă in reflecţia acestui rezultat.Cu doar căteva zile în urmă,echipele romăneşti capotau în linie în faţa unor “titrate nume
europene” iar opinia publică punea la binemeritatul colţ al ruşinii conducerea fotbalului romănesc,de la conducători de ligi sau federaţii
până la cei de cluburi.Şi a venit rezultatul din meciul contra Olandei,meci în care Naţionala Romaniei a avut cei mai fanatici suporteri tocmai în grupul celor numiţi mai sus.Fotbalul romănesc nu merita în acest moment această calificare..nu va grăbiţi să înjuraţi…nu merita ,pentru că fotbalul romănesc nu se mai identifică de mult cu cei din tribune.Probabil,Dumitru Dragomir se va umfla iar în pene cu căt de mult a evoluat al nostru fotbal, ca echipele de club au avut ghinion,însă nivelul e dat de naţională,să nu ne uităm căş,că nu avem nevoie de asta . Mai contează că un arbitru ne-a întors datoriile de acum căţiva ani?..mai contează că suporterii sunt
nevoiţi să cumpere bilete pentru a nu ştiu căta oară de la aceeiaşi omniprezenţi bişniţari?..chiar nu este posibilă o organizare corectă
a unui meci în această ţară?
=
Puţin probabil să conteze,atât timp căt răspunsul la întrebarea pe care Cătălin Tolontan i-a adresat-o lui Mitică Dragomir, va avea acum
un răspuns din această nouă traiectorie”De ce să îmi dau dom”le demisia?..păi nu vezi ce fotbal avem?ne-am calificat”.Fotbalul romănesc
,cu care atăt de mult se identifică clasa conducătoare nu merita această calificare.Însă nu cred că încă o calificare ratată ar fi produs un
căt de mic cutremur la nivel de federaţie,la fel de bine cum obţinerea ei nu este decăt o mică prelungire spre agonia în care se afundă fotbalul mioritic.
=
Băieţii lui Piţurcă merită din plin însă această calificare …păcat totuşi pentru că pe spatele lor vor avea parte de excursii în Alpii Occidentali
mulţi oameni care fac mult prea puţin pentru a avea dreptul la ele.Nu caut nod in papura,unei performanţe atăt de aşteptate,după o perioadă de timp atât de lungă,dar găndul că eternii şefi ai fotbalului romănesc vor profita încă o dată,nemeritat,pentru a supravieţui,lasă un gust amar.
duminică, 14 octombrie 2007
CALIFICARE,INSA PENTRU CINE?
Etichete:
FOTBAL ROMANESC
Abonați-vă la:
Postare comentarii
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu