DINAMO,STEAUA,RAPID,STEAUA,RAPID,DINAMO…………

Nu vom mai povesti despre croşeele şi upercuturile ce au loc tot mai des in fotbalul românesc.Le vom aminti totuşi.
-
Clubul Dinamo , un pachet numeros de acţionari care la cel mai mic rateu al mecanismului se sparge intr-un puzzle greu de refăcut în nopţi tărzii petrecute prin săli de restaurant.
-
Clubul Rapid, un om contestat de multe ori,la cel mai mic pas i se aduce aminte că nu el este proprietarul în ciuda faptului că el deţine controlul.Jean Valvis a incercat din răsputeri să il înece în lapte pe Copos.Chiar la un moment dat,cutiile cu lactate erau cărate de suporteri cu visuri de acţionari.
-
Clubul Steaua, “PATRONUL ÎN STARE PURĂ” ( dar greşit înţeleasă),el taie,el spînzură,el centrează,el dă cu capul,el antrenează,dacă ar fi posibil ar tunde şi iarba la parametrii optimi necesari disputării unei partide straşnice de păşunat.
-
Trei şabloane pe baza cărora se conduc cluburile care ne reprezintă regulat în Europa.Modele de management diferite şi un numitor comun cu valoare mare: toate sunt contestate in momente determinante.Contestaţia apare în urma unei nemulţumiri,iar nemulţumirea in urma neîndeplinirii unui obiectiv sau altul. Şi o idee împămăntenită:indiferent de rezultat,poţi fi criticat sau felicitat,însă nimeni nu îţi poate lua “jucăria”.Alţii mai buni ca tine nu există, iar dacă există nu au banii tăi.Cine conduce mai bine în ograda lui?….se ridică mâna din Giuleşti, se ridică şi din Ştefan Cel Mare una cu un trabuc între degete…se tapează tot cu un Maybach parcat de-a
curmezişul in măndria clubului din Ghencea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu